Masuri posibile pentru cresterea gradului de absorbtie a fondurilor nerambursabile

Fiecare instituție cu un anumit grad de implicare în derularea finanțărilor nerambursabile din Romania își pune problema găsirii unor idei și soluții care, aplicate, ar duce la creșterea gradului de absorbție al acestora pentru perioada care a mai rămas din acest ciclu financiar, dar mai ales pentru următorul, 2014-2020.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, sesiza „un lucru care trebuie sa ne dea de gândit, nu numai la nivelul decidenților politici, cât și la nivelul fiecarei persoane implicate în sistemul de gestionare“, faptul că mulți potențiali beneficiari ai acestor fonduri sunt sceptici în a aplica prin proiecte, întrucât văd în acest mecanism de obținere un exercițiu birocratic, complicat și dificil.

O problemă majoră a mecanismului a constituit-o coordonarea proceselor de acordare a acestor finanțări, care, deși „pe hârtie figura o anumită coordonare, în realitate ea nu a existat deloc” (Leonard Orban), și care trebuie să conducă spre o gestionare a procesului de absorbție orientată spre rezultatele proiectelor.

Astfel, pentru a se evita transformarea în „stat în stat” a anumitor organisme intermediare prin abordari complet diferențiate între AM-uri ar trebui să fie „în coordonarea directă a unui singur minister și cu aplicarea politicilor sectoriale prin existența unor organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie”, mai este de părere Leonard Orban.

Pentru îmbunătățirea acestor situații, se iau în calcul mai multe măsuri, printre care o aplicare unitară a condițiilor de implementare la nivelul fiecărui AM, lucru ce s-a început deja prin ordinul ministrului Afacerilor Europene, ce a intrat în vigoare din 29 octombrie 2012, privind aplicarea în cadrul tururor programelor operaționale a acelorași proceduri de atribuire a contractelor de produse, servicii și lucrări, având ca beneficiar o societate privată.

O altă măsură luată în calcul este externalizarea unor activități ale AM, care cer o anumită expertiză, privind evaluarea și implementarea proiectelor, pentru că „e greu ca doar din interior să faci reforma”, după cum spunea prim-ministrul Victor Ponta, menționând că în luna decembrie se va aborda, într-o discuţie cu oficialii Băncii Mondiale, subiectul monitorizării şi expertizei externe.

Această propunerea a fost lansată de șeful Ministerului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu aplicabilitate, cel mai probabil, în exercițiul financiar viitor, și prin care „una dintre marile probleme cu care ne confruntăm, cea a unei capacități administrative insuficiente”, poate fi rezolvată.

Și din partea Băncii Naționale vin semnale de preocupare a viceguvernatorului Bogdan Olteanu privind absorbția fondurilor nerambursabile. Oficialul BNR crede că o formulă disponibilă pentru pregătirea exercițiului financiar următor ar fi „derularea unora dintre fondurile europene, acelea destinate sectorului privat, prin intermediul băncilor mai curând decât prin intermediul administraţiei publice. Poate fi una dintre soluţii atât pentru încurajarea activităţii de creditare, cât şi pentru interesul public major al absorbirii fondurilor europene”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.