Liga I – Becali bate pe Chelsea si schimba grila de programe la teve!

Mie Mulţescu mi se pare un antrenor foarte inteligent. Cred că e antrenorul din România cu cele mai bune rezultate în primele meciuri la echipele pe care le-a pregătit de-a lungul timpului. Da’ asta nu pen’că nea Gigi ar fi vreun Schopenhauer al sportului rege. El ştie un lucru foarte simplu.

Dacă treaba a mers cât de cât până să vină el acolo, atunci de ce să schimbe ceva? Opricum, nu ştie… Adică, dacă un lucru merge bine bine, de ce să nu-l lăsăm aşa? Păi nu, vorba lui Moromete? Aşa a făcut şi la Astra, în tur, când tot spera că îl cheamă Dinamo, aşa şi acum la Mediaş, unde nu face decât să profite la maxim de munca ex-ului Pustai. Parcă văd că spre finalul sezonului Gazul o să intre într-o criză de rezultate „din cauza încărcării excesive a jucătorilor în prima parte a sezonului“.

În ce-l priveşte pe Pustai, schimbarea de peisaj cred că s-a făcut pentru el nu în ceasul al 12-lea, ci în al 12-lea şi ceva, pentru că la Mediaş nu prea mai putea face mare lucru… nu mai era în stare să facă o echipă modestă să aplice formulele câştigătoare… Deşi, na, orice început e greu… şi, vorba unui prieten, orice lecţie costă… Acum, Pandurii lui au mâncat bătaie de la fostul coach, Grigoraş, la Galaţi. Tocmai doi din foştii preferaţi ai lui Grig l-au ajutat, sper că neintenţionat, să câştige – Viera a comis penaltiul de la golul gazdelor, iar Răduţ a ratat unul pentru Pandurii… Adică frate-frate, da’ meciurile e pe puncte!

Chiar dacă a reuşit primul gol oficial în 2013 la Iaşi, campioana n-a obţinut şi prima victorie. CFR-ul e în pericol să nu prindă nici Europa League în sezonul următor, dovadă că buzunarele pline (a se citi vânzarea lui Bastos şi Sougou) nu asigură şi succesul. Apropo de CFR, a fost redusă pedeapsa lui Cadu, de la nouă etape de suspendare la şase.

Asta, în timp ce fotbalistul pe care l-a „rupt“ Cadu, Milanov, a zburdat 90 de minute pe gazon pentru Vaslui. Mai mult de atât n-a reuşit, că plăieşii abia au egalat pe Bistriţa, în prelungiri, de la un’şpe metri… Deşi, după maestrul Porumboiu, Vasluiul mai trebuia să primească trei. Trei un’şpe metri, bineînţeles!

S-ar putea să fiu cam în urmă cu ştirile, că de joi seara încoace nici nu-mi vine să mă ating de telecomandă. Parcă suntem în celebrul „Old McDonald has a farm“, la strofa unde vine vorba despre oi… Nu că n-am curaj să dau drumu’ la teve, da’ mă aştept să apară Becali şi când deschid uşa la frigider ca sa iau salamul să-mi fac un sandviş. He-he-he-heeeee! Be-he-he-heeeeee! Nu neagă nimeni rezultatul de excepţie al Stelei, da’ ce ne facem cu behăiturile?

Şi, dovadă a puterii de neclintit, Jiji a reuşit, cu doar un telefon, să suspende emisiunea de la Sport.ro a lui Costin Ştucan, pentru că jurnalistul în cauză a dat pe post celebrele imagini în care patronul din Ghencea telefonează şi dă indicaţii celor de pe banca Stelei la partida cu Chelsea! Şi care l-au deranjat! Ruşine, ProSport şi Sport.ro! Costin Ştucan, te aşteptăm să revii!

Între timp, Steluţa lu’ nea Gigi trebuie să plătească repejor vreun milion de parai pentru un jucător, Baciu, lui FCM Bacău. Dacă nu, cică e de rău, că se poate lăsa şi cu penalizări chiar din partea UEFA!

Ionuţ Negoiţă a demarat schimbarea la faţă la Dinamo. Baza Olimpia, unde băiatu’ vrea să mute antrenamentele echipei, are un singur teren de antrenament cu ceva urme fine de iarbă, da’, după părerea mea, are un mare avantaj: e lângă cimitir! Aşa, lumea se va obişnui mai uşor de acum încolo să spună că Dinamo e cu un picior în groapă!

Merită remarcate două gesturi formidabile, de suporteri, de adevăraţi suporteri, de povestit nepoţilor, făcute de fanii lui U Cluj şi Rapid. Cei ai giuleştenilor i-au pândit pe jucători la cinema şi au scandat şi au cântat pentru ei în sală, înaintea începerii filmului. La Cluj (la U, să ne-nţelegem!), fanii au cumpărat 3.000 de bilete pentru o partidă la care nu au avut acces, din cauza suspendării terenului. Frumos, nu? Să spunem că Rapidul e în pericol să nu primească, oficial, licenţa pemtru campionatul viitor, din cauza datoriilor către clubul Corvinul (celebrii bani pentru Lobonţ!) şi către fotbalistul Rui Duarte!

Japonezul Takayuki Seto, de la Astra, care se pregăteşte deja de cupele europene, este fotbalistul care a jucat cel mai mult în ultimii ani în Liga I – 122 de meciuri din 124 posibile!

Şi, în final, maxima săptămânii este oferită de Ionel (Tersinio pentru prieteni) Gane, antrenorul Severinului, învins în această etapă de Ionel Ganea, aflat pe banca lui U Cluj: „Ca să câştigăm, trebuie să avem mai multă iniţiativă pe faza ofensivă“! Fabulos, nu? Bine, băăă! Câtă logică! Unde sunteţi voi, Arhimede, Pitagora, Einstein, să-l auziţi şi să vă faceţi sepukku de ruşine!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Jejel a spus: (martie 13th, 2013 at 02:38 )

Mãi Gigi tu ai nume de Tigan!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.