Nimeni nu are drept de semnatura la DJST Timis!

Situaţie hilară la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş. Instituția e sat fără câini, după ce Flavius Nastor, a primit un ordin de serviciu prin care era numit director la DJST Suceava. În acelaşi timp, omologul său de la Suceava trebuia să vină la Timișoara. Ambii au refuzat „mutațiile”.

În timp ce directorul de la Suceava, Cezar Moscaliuc, a intrat rapid în concediu medical, pentru a scăpa de demitere, Flavius Nastor a contestat în contencios ordinul venit de la Bucureşti. Cei doi directori au fost convocaţi la minister, dar Nastor a refuzat plecarea, motivând că nu are bani.

La DJST Timiş nu au mai ajuns nici banii de salariu. Salariul trebuia luat în 14, dar banii nu au venit nici până acum. „Imediat după ce am primit ordinul de detaşare, am fost sunat de la Bucureşti, că trebuie să ajung în capitală a doua zi. Am refuzat şi le-am spus că nu am bani să plec. Am sunat un avocat şi am făcut o plângere prealabilă la minister. Aştept un răspuns. Demisia nu mi-o dau. Nu pentru că ţin de funcţie, dar nu îmi e ruşine de cea am făcut aici”, spune Flavius Nastor.

Cea mai ciudată situaţie, pe care Nastor nu ştie cum să o gestioneze, este că, în prezent, nimeni nu mai poate semna vreun act la DJST Timiş. „În direcție, nimeni nu mai are nimeni drept de semnătură. Nimeni nu mai semnează nimic. Avem contracte, a fost campionatul de badminton. Ar fi trebuit să semnez contractul cu ei, dar nu am putut. Deconturile merg la CJ Timiș, probabil nu le vor accepta, nefiind semnate”, ne-a mai spus Nastor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută

Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor și impozitelor ca urmare a modificărilor aduse de Guvernul Bolojan, acum știm și cât va fi majorarea, adică aproximativ 79% la impozitul pe case, la persoane fizice. Dacă vreți să vedeți ce sume veți plăti, puteți consulta proiectul de hotărâre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul

Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate

Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
Într-un ritm de viață tot mai alert, în care timpul, atenția și resursele pentru copii par adesea insuficiente, există inițiative care aleg să pună copilăria pe primul loc. Asociația Piticii Monei este una dintre acele organizații care demonstrează că educația poate fi construită cu răbdare, consecvență și multă implicare comunitară. Aici, copiii nu sunt doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Piticii Monei – un loc unde copilăria este respectată, iar educația devine o experiență vie
Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății, de lângă Podul Decebal, fiecare în memoria unui revoluționar. Este al doilea an când se desfășoară un astfel de eveniment, organizat de Primăria Timişoara şi SC Horticultura. Au participat viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, precum și revoluționari și cetățeni de onoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO
  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri în acest 2025 în fața echipei din Baia Mare, una în finala campionatului, iată că a venit și izbăvirea, într-o dată simbol pentru Timișoara, 20 decembrie! A fost 18-11 pentru gruparea bănățeană, care câștigă trofeul pentru a șasea oară, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare
Carambol cu opt vehicule implicate pe A1, km 470, Iosifalău, sensul Timişoara – Lugoj. Se circulă pe benzile 1 și 2. Vehiculele avariate se află pe banda de urgență. „În urma evenimentului, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, fiind formată o coloană de aproximativ 4 kilometri. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanță corespunzătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carambol pe A1! Opt mașini implicate, din fericire, fără victime
Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an
Astăzi, 20 decembrie, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Deta au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Jebel, în timpul efectuării unor lucrări de reparații la o clădire, două persoane ar fi căzut de pe o schelă, una dintre acestea fiind inconștientă. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la Jebel! Doi muncitori au căzut de pe schelă, unul a murit, altul este în stare gravă
Ce este acest editorial Acest text propune o lectură de ansamblu a anului 2025, pornind de la presa internațională de referință și de la rapoarte relevante de politici publice. Editorialul nu urmărește evenimente punctuale, ci identificarea tendințelor structurale și a implicațiilor lor, inclusiv pentru România. Surse utilizate: The Economist, Financial Times, Politico, Foreign Affairs, rapoarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lumea în regim de avarie. Retrospectiva anului 2025
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.