Să ghicesc: viceprimarul Traian Stoia este un moș senil care pleacă de acasă după lapte, pâine și ajunge înapoi de abia după ce dă o raită pe la primărie? Citind ultimul său interviu oferit colegului Ciprian Voin, ai putea trage concluzia că omul de casă al lui Emil și Marius Cristescu nu are toate păsările prin colivie și că bate câmpii pe banii noștri.
Cum poți să-ți explici altfel afirmația tataiei, cum că timișoreanul va ajunge în curând să mărturisească, oftând: „Sunt important pentru că am fost contemporan cu frații Cristescu”? Apoi m-am mai gândit că Traian Stoia ar putea fi ce vrea să pară: un luptător anti-corupție, un comisar Corrado Cattani mai beșinos, care vrea să dea de pământ cu hoțomanii din Primăria Timișoara, să elimine incompetența din instituția condusă de Nicolae Robu și să ofere eficiență contribuabilului.
Pentru cei care nu sunt de acord cu primele două supoziții, comportamentul viceprimarului Stoia mai poate fi explicat cumva. Că omul a împrumutat de la „stăpâni” un anume tip de aroganță. Probabil că dumnealui așa i se vorbește în înaltele birouri ale „contemporanilor Emil și Marius”, simte cum în aerul din preajma dumnealor mustește justa superioritate, atitudine pe care o transmite mai departe, convins că cineva îi asigură spatele pentru toate mârlăniile pe care le-ar putea face or zice. Ca în cătănie, de unde pesemne își și extrage moșu’ comportamentul, acolo unde un gradat își persecută răcanul pentru că și el la rândul lui era umilit de ofițerime.
Aș vrea să cred că orice asemănare a „vicelui” Stoia cu gradatul din armată e întâmplătoare, că totul se explică cu vârsta omului, dar nu pot să-i acord aceste circumstanțe atenuante. Modul cum îi privește de sus pe colegii săi pesediști din CLT nu mă miră, iar de deranjat cu atât mai puțin. M-aș bucura tare de tot dacă cei vizați de „contemporanul fraților Cristescu” ar da și ei pe goarnă odată și-odată despre ce-ar pune la cale „vicele” în folosul „stăpânilor”, ca o garanție că dușmăniile din orice partid vor rămâne principalul vector de justiție într-o țară ca a noastră.
Pe de altă parte, aroganța „vicelui” Stoia poate trezi reacții măcar de orgoliu, dacă nu de bun simț, din partea primarului Robu, pe linie administrativă, ori în PSD Timiș, pe linie de partid, putând spera ca la un moment dat cineva să-l pună la punct după logica lui „Cine se crede și moșu’ ăsta?!”. M-aș aștepta ca Traian Stoia să le facă prin comportamentul său mai mult rău decât bine „stăpânilor” săi. Și că Nicolae Robu ori alți factori de decizie din Primăria Timișoara vor privi cu prudență orice măsură ce-ar putea fi considerată favor făcut fraților, tocmai pentru a nu fi suspectați și ei ca „mândri contemporani” ai mahărilor imobiliari.
Iar dacă nu se întâmplă degrabă această punere la punct, măcar știm la modul oficial cine conduce Timișoara, PSD, PNL și mai toate organizațiile de partid de pe Bega. Știm că în natură nimic nu se pierde, totul se transformă, chiar și amiciția cu un socru de partid, un europarlamentar liberal sau chiar cu un edil șef de viitoare capitală culturală europeană.
Comentarii prin facebook