Cinci jucatori au semnat cu Poli Timisoara

Aurel Şunda şi staff-ul său au testat mai mulţi fotbalişti în această iarnă, dar numai patru dintre ei s-au făcut remarcați. Ei au și semnat, de altfel, contracte cu Poli Timişoara. În plus, la echipa timișoreană va juca şi un atacant de 26 de ani care a evoluat în ultima perioadă pentru Metalul Reşiţa în liga secundă.

acs poli antrenament

Hrvoje Spahija, Edon Hasani, Danijel Morarjiu şi Esmir Ahmetovic au trecut cu brio testele lui Aurel Şunda, astfel că au fost reţinuţi în lot pentru returul campionatului. De asemenea, atacantul Marius Staicu a fost lăsat la Poli de către Metalul Reşiţa. Fundașul croat Spahija are 25 de ani şi va fi o soluţie pentru prima echipă a lui Poli, în condiţiile în care Alin Şeroni sau Cristi Scutaru, ambii cu multe cartonaşe galbene încasate, vor fi suspendaţi sau accidentaţi. Danijel Morajiu este un fundaş stânga de 23 de ani din Banatul sârbesc. A crescut la juniorii lui Partizan Belgrad şi a fost selecţionat constant la naţionalele de juniori ale Serbiei. El poate fi o soluţie pentru postul de fundaş stânga, unul dintre cele mai deficitare la Poli. Mijlocașul albanez Hasani are 22 de ani și a jucat ultima dată pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, unde nu a impresionat. Esmir Ahmetovic joacă şi el pe banda stângă, dar în linia mediană. În vârstă de 23 de ani, bosniacul a impresionat în probe prin tehnica sa. Cei cinci jucători vor face deplasarea cu lotul pregătit de Aurel Şunda în Antalya.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

teo musante a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 11:24 )

Chiar daca nu sunt „bombe” , aceste transferuri le consder benefice unui lot „subtirel” din punct de vedere valoric . In meciul test intre „posibili” si Poli castigat paradoxal de primii , cele 4 noutati au demonstrat ca pot face fata chiar ca titulari castigand dueluri clare cu unii jucatori considerati „senatori de drept” . Nu stiu fizic cat rezista dar nu-i exclus ca toti sa prinda primul 11 . Pe Staicu nu l-am vazut dar avand in vedere ca a fost golgeter in ligile inferioare inseamna ca poate face un cuplu bun in atac cu Szekely .

POLI BLANCO - MAREA SANSA ! a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 11:48 )

Toti sunt bunicei,depinde de ei si de sanse! Daca li se da aceleasi sanse, ca si lui Ruiz si Moldovan, e clar!

MIERCURI pe "CALOR" ! a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 11:49 )

Miercuri ora 15,00 pe terenul „Calor”!

VOM FI TOTI... a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 13:13 )

…3 pe „CALOR”. VICTORIE!!!

gimy a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 14:57 )

Nu mai dati informatii gresite.
Nu mai spuneti Poli Timisoara ca mintiti oamenii.
Acei 5 jucatori s-au transferat la Recas nu la Poli Timisoara

Adrian a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 15:49 )

Tu n’ai nici o treba cu viata ….Dute sa bei o bere cu fanii tai din partidul ” taranistilor” si’asa numai fete de taranii aveti…

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 20:03 )

NU MAI SPUNEM CĂ EȘTI LÂBAR DE LA ASU PY LY SE VEDE TE -A AFECTAT FRIGUL SAU TURNEELE PE LA SATE GUNOI DE ASU!!!HAI POLI TIMIȘOARA SE POATE ASTA AVEM CU ĂȘTIA JUCĂM DEOCAMDATĂ SUCCES ÎN RETUR!!! VOI FI PE STADION LA LOJĂ LA CĂLDURĂ!!!HAI ACS POLI TIMIȘOARA SINGURA URMAŞĂ A POLITEHNICI TIMIȘOARA!PROIECTUL ROBU MERGE ÎNAINTE FIE CĂ VOR FRAIERII SAU NU!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

@ gimy a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 18:55 )

care Recas? se pare ca te-ai trezit brusc dintr-o betzie cam lunga si foarte intensa ! dar intra linistit in alta si mai lunga………..

ddt a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 20:14 )

nu stiu ce sa spun. unii din ei nu au prea jucat si asta la un fundas central de ex. conteaza. cei doi mijlocasi sint importanti pt. ca nu am dus atacurile prea des in careul advers. nu stiu daca Staicu ajunge, trebuie incercat in continuare si Furtado, tot sta la dispozitie. in viitorul apropiat vom sti mai multe, dar daca ar reusi toti 5 ar fi un miracol.

poli a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 21:57 )

sant cele mai tari transferuri din divizia a cine isi asuma aceste transferuri sunda nu cred ca el a vrut sa transfere pe vreo unul dintre ei dar marele guru gechi ionescu ia vazut mari fotbalistisant curios daca isi asuma aceste transferuri cineva din club dar nu prea cred o sa mearga din nou pe burta ca de obicei o sa deie vina uni pe alti

@ Adrian a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 11:06 )

Tu nu ai nici o treaba cu fotbalul .
Daca ACS Poli nu ar fi avut in acte identitatea ACS Recas cum dracu crezi ca ar fi putut promova in prima liga dupa un an , atat timp cat statutul FRF interzice dreptul de promovare timp de 3 ani ???
ACS inseamna Atletic Club Sportiv si vine de la Recas .
Lamurit ?

@@ Adrian a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 13:01 )

tu care ai treba cu fotbalulk(cred ca treaba mare…),ai remarcat singur ca exista Atletic Club Sportiv POLI TIMISPARA ! S-au descurcat ! Cat despre megastiinta ta futbolistica e o echipa CS Universitatea Craiova,INFIINTATA in ANUL 2013,PROMOVATA DIRECT in divizia B, si care va promova in liga lui ginica si vad ca toti sunteti in culmea orgasmului si considerati totul extraordinar de legal, ce jmekeri, ce istetzy, mars la WC-ASU !

@@@Adrian a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 16:38 )

Buna asta cu ‘s-au descurcat ‘…
Cu ce treaba prin Timisoara ?
Hai ‘ fa-ti combinatia ” inapoi prin Severin ,Tg Jiu sau Strehaia , emigrant imputit !

@@@@ adrian a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 18:10 )

deci tu faci orgasm spastic numai cand auzi de craiova,craiovita,craiolguta si noi suntem imigranti? bey parpalacule,bey geaca di chieli,bey vitaminiprazule ti s-au umflat prea mult testicolele, pune-ti mana in functiune, caci lucru’ manual e sfant pt. toti cei ca tine!

5@ Adrian a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 19:32 )

Ca maghiar nascut in cartierul RONAT nu prea inteleg limbajul tau , dar explica-mi tu : roman=rrom?

Ca noi astia nascuti pe aici , maghiari , sarbi , germani sau romani ne numim toti Banateni .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.