Un șofer de 34 de ani a ajuns, miercuri după-amiază, la spital după ce a fost implicat într-un accident de circulație pe centura Timișoarei. Mașina în care se afla a fost lovită de un tir.
Omul venea spre Timișoara când mașina în care se afla a fost lovită de un tir. Vinovat ar fi șoferul autotrenului, în vârstă de 36 de ani, care nu s-a asigurat atunci când a virat stânga. Din primele cercetări, se pare că șoferul camionului mergea pe centură dinspre Aeroport spre DN69. La kilometrul 9, el a virat stânga pe un drum de acces într-o zonă industrială, dar nu a dat prioritate unui autoturism care venea regulamentar din sensul opus și a intrat în el. În urma impactului, șoferul din autoturism a fost rănit și transportat la Spitalul Municipal din Timișoara.
Comentarii prin facebook