Peste 200 de nou-născuţi care vin pe lume, în fiecare an, la Maternitatea Bega din Timişoara au nevoie de îngrijiri speciale. Sistemul sanitar nu poate asigura însă aparatura necesară salvării acestor copii, așa că mare parte din aceasta a fost achiziţionată cu ajutorul campaniilor umanitare. Ultima pe listă, cea desfășurată de clubul Lions.
Dacă în urmă cu câţiva ani nouă din zece bebeluşi cu probleme mureau, acum, prin eforturile medicilor, rămân în viaţă nouă din zece. Lipsa aparaturii necesare face însă munca doctorilor foarte grea. Nu de puţine ori, ei sunt puşi în situaţia de a alege ce micuţ va fi pus la ventilator, în condiţiile în care trei sau patru copii au nevoie, în acelaşi timp, de aparat. „Un nou-născut poate avea nevoie de ventilator chiar şi trei luni. Dacă între timp apare un alt prematur, suntem nevoiţi să apelăm la vecini, la prieteni, la clinicile de pediatrie, pe unde se găseşte un aparat de ventilaţie disponibil”, explică şeful Clinicii de Neonatologie, Constantin Ilie.
Miercuri, la maternitatea Bega a ajuns un nou ventilator performant, cumpărat cu ajutorul fondurilor strânse de Cluburile Lions Timişoara. „Bătălia începe de la 500 de grame. Pentru a câştiga această bătălie avem nevoie de doi factori esenţiali: o aparatură de înaltă performanţă şi specialişti care să manevreze această aparatură de înaltă performanţă”, spune Marius Craina, directorul medical al Maternităţii Bega. Clinica de Neonatologie de la Maternitatea Bega deserveşte toată zona de vest a ţării. În acest spital vin pe lume, anual, aproximativ 3.000 de bebeluşi. Medicii spun că numărul micuţilor care se nasc prematur creşte de la an la an cu câteva zeci, iar greutatea lor este tot mai mică.
Comentarii prin facebook