Seful PTF Moravita, cercetat alaturi de contrabandistii de tigari

Șeful PTF Moravița, Gabriel Furcea, va fi cercetat în regim de urgență, după ce, duminică, două automobile au intrat în țară burdușite cu țigări. Mașinile n-au oprit la filtru, accidentând ușor doi polițiști de frontieră.

tigari

De la începutul anului, polițiștii de frontieră erau pe urma unei rețele de contrabandiști de țigări care aduceau marfă din Serbia și o comercializau în România. În general, membrii rețelei intrau cu marfa prin punctul de frontieră de la Moravița. Pe baza acestor monitorizări, duminică, la Moravița, polițiștii de frontieră au încercat să oprească două autoturisme despre care aveau informația că transportă țșigări. Șoferii nu au oprit la semnale, au forțat filtrul, iar unul dintre ei a lovit ușor doi polițiști. Imediat s-a pornit în urmărirea celor două mașini, reușindu-se identificarea persoanelor implicate. În urma unor percheziții la locațiile unde au fost descoperite mașinile au fost găsite 82 de baxuri de țigări. Unul din cei doi șoferi, Alin Ghira, a fost reținut 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și ultraj. Totodată, conducerea Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Timișoara a dispus cercetarea prealabilă, în regim de urgență, a șefului PTF Moravița, Gabriel Furcea, precum și a trei angajați din punctul de frontieră care se aflau în tură pe data de 6 aprilie. Prin această anchetă internă se încearcă a se stabili modul în care a fost efectuat controlul asupra celor două mașini încărcate cu țigări.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Nicușor Dan

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Tabără acceptă funcţia de la Bucureşti… pentru Timişoara. El va fi înlocuit în Consiliul Local de PSD-istul Răzvan Barta

Fostul viceprimar PNL al Timişoarei, Cosmin Tabără, afirmă că a stat mult în cumpănă pînă să accepte noua sa funcţie, de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), acceptând-o, în cele din urmă, pentru… Timişoara. Cum această nouă poziţie este incomatbiliă cu cea de consilier local, el va fi înlocuit în funcţie de PSD-istul Răzvan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără acceptă funcţia de la Bucureşti… pentru Timişoara. El va fi înlocuit în Consiliul Local de PSD-istul Răzvan Barta
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Eurogolul lui Sebi Avrămescu a făcut diferența. Poli bate Pecica și e prima în C9

Un meci mult mai greu decât era de așteptat, dar până la urmă o victorie meritată, după multe ocazii irosite și un penalty ratat! A fost nevoie de inspirația juniorului Sebi Avrămescu, acesta marcând de la peste 40 de metri! Pecica a venit să își joace ultima șansă pentru a mai prinde un eventual loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eurogolul lui Sebi Avrămescu a făcut diferența. Poli bate Pecica și e prima în C9
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Angajaţii Horticultura au luau cu „asalt” Parcul Rozelor/Foto

În această săptămână echipele Spații Verzi din cadrul SC Horticultura au derulat o serie lucrări în Parcul Rozelor. Aceştia au plivit rabatele de trandafiri, au refăcut pergolele deteriorate și au început operațiunea de înlocuire a gardului viu. Arbuștii de buxus, puternic afectați de dăunători, sunt înlocuiți cu arbuști de laur japonez. “Continuăm lucrările și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au luau cu „asalt” Parcul Rozelor/Foto
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul Qatarului a fost invitat să participe la cea de a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri, organizat de CCIAT

Miercuri, 23 aprilie, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la o întâlnire de lucru cu Osama Yousef A.A. Alqaradawi, Ambasadorul Statului Qatar în România, la sediul Ambasadei. Scopul principal al vizitei a fost invitarea ambasadorului Statului Qatar la cea de-a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, care va avea loc în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Qatarului a fost invitat să participe la cea de a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri, organizat de CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul viceprimar PNL al Timişoarei, Cosmin Tabără, afirmă că a stat mult în cumpănă pînă să accepte noua sa funcţie, de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), acceptând-o, în cele din urmă, pentru… Timişoara. Cum această nouă poziţie este incomatbiliă cu cea de consilier local, el va fi înlocuit în funcţie de PSD-istul Răzvan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără acceptă funcţia de la Bucureşti… pentru Timişoara. El va fi înlocuit în Consiliul Local de PSD-istul Răzvan Barta
În această săptămână echipele Spații Verzi din cadrul SC Horticultura au derulat o serie lucrări în Parcul Rozelor. Aceştia au plivit rabatele de trandafiri, au refăcut pergolele deteriorate și au început operațiunea de înlocuire a gardului viu. Arbuștii de buxus, puternic afectați de dăunători, sunt înlocuiți cu arbuști de laur japonez. “Continuăm lucrările și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au luau cu „asalt” Parcul Rozelor/Foto
Doritorii de aventură sunt invitați, duminică, 27 aprilie, de la ora 10.00, să redescopere Banatul în mod activ, în cadrul unui eveniment dedicat ciclismului și promovării produselor locale, organizat sub umbrela „Produs în Banat”. Manifestarea include un tur ciclist ghidat care va trece prin unele dintre cele mai pitorești zone din apropierea orașului: Pădurea Dumbrăvița,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cicloturism și produse tradiţionale, pe 27 aprilie într-un eveniment marca  „Produs în Banat”
Curtea Supremă a admis recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Această decizie este definitivă, astfel că alegerile prezidenţiale din luna mai se vor desfăşura potrivit programului stabilit. Joi, un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a luat o decizie mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turul doi nu mai vine înapoi! Curtea Supremă a suspendat decizia de la Ploieşti de anulare a alegerilor prezidențiale
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.