Cu șapte mașini furate în șase luni, un tânăr din Caraș-Severin a ajuns, în sfârșit, în arestul IPJ Timiș. Ultima lovitură dată în Belinț i-a purtat ghinion, astfel că bărbatul a fost reținut chiar de la volanul autovehiculului pe care și-l însușise.
Tânărul de 25 de ani a fost depistat de poliţişti în localitatea Zorile, din judeţul Caraş-Severin. El se afla volanul unei mașini pe care ar fi sustras-o, în noaptea de 30 spre 31 mai, din Belinţ. În urma extinderii cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul avea o activitate extrem de intensă în ceea ce privește furtul de mașini. Astfel, în perioada 15 decembrie 2013 – 30 mai 2014, el ar fi sustras alte şase autovehicule din Lugoj și comunele învecinate. Prejudiciul a fost recuperat parţial, poliţiştii reuşind, până în prezent, să restituie păgubiților şase din cele şapte mașini furate. Hoțul a fost reţinut pentru 24 de ore şi se află în arestul IPJ Timiş, fiind acuzat de furt calificat. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii prin facebook