Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a vrut să demonstreze, în ultima ședință de plen, că este mult mai înțelegător decât opoziția. Acesta a reușit să-i „bage” în Consiliul de Coordonare al inspectoratului școlar atât pe sindicalistul Adrian Negoiță (PSD), cât și pe Marin Popescu (PDL), fost inspector școlar general.
Pentru postul respectiv au fost propuși Adrian Negoiță (PSD) și Marin Popescu (PDL). PSD, PP-DD și PC au susținut că Negoiță este o alegere mai bună, pentru că are foarte multă experiență din punct de vedere administrativ și cultural. Pe de altă parte, PNL și PDL au argumentat că Popescu este omul cel mai potrivit pentru acest post, având în vedere că a fost inspector școlar general. După mai multe contre, Titu Bojin a încercat să rezolve situația în așa fel încât ambele părți să fie mulțumite. L-a pus pe vicepreședintele Cătălin Dobra să sune la ISJ și să întrebe dacă pot să fie în consiliu doi reprezentanți din CJ Timiș, iar răspunsul a fost pozitiv. Titu Bojin susține acum că opoziția ar trebui să fie mai recunoscătoare. „Sunt convins că încet-încet își vor reveni colegii. Sunt oameni care au destulă experiență administrativă și, dacă eu mă străduiesc să mai obținem un loc în consiliul de coordonare al ISJ, ca să fie mulțumită și opoziția, dânșii se chinuie să voteze contra, doar pentru a demonstra că sunt în opoziție. Sunt gesturi care nu au în vedere interesul oamenilor”, a spus Bojin.
Comentarii prin facebook