De la Bruxelles, Maria Grapini a gasit o scoala distrusa la Timisoara si acuza primaria

Maria Grapini, proaspăt europarlamentar PC, a revenit la Timișoara cu acuze la adresa primăriei. Curios, înainte de a ajunge în PE, fostul deputat nu prea s-a remarcat prin astfel de ieșiri critice. De această dată, este vorba despre Școala Generală nr. 21, din cartierul Fabric, unde, susține Grapini, din cauza unor lucrări la clădirea vecină, sala de sport a instituției a fost inundată și distrusă. Ambele clădiri, și cea în construcție, și cea distrusă, ar aparține primăriei. UPDATE: Primăria susține că de vină a fost acoperișul vechi al sălii de sport, nu lucrările.

grapini

Am avut prima audiență ca europarlamentar. Oamenii vin cu probleme locale, însă ceea ce m-a revoltat foarte mult este faptul că s-a întâmplat aici la noi, în Timișoara, la Şcoala 21. Directorul școlii ne-a făcut o sesizare, ne-am deplasat acolo, s-a dus consilierul meu, împreună cu un jurist. Acolo s-a vrut să se construiască la clădirea vecină, nici nu mă interesează ce. Cert este că s-a rupt gardul, s-a spart asfaltul și firma de construcții a făcut ce a vrut și a intrat apa în sala de sport, s-a umflat parchetul, s-a distrus tot. Școala aparține de primărie și clădirea la care se construiește este tot a primăriei. Am înțeles că Rodica Cojan (directorul Cantinei Sociale – n.r.) construiește ceva, un adăpost de bătrâni”, a declarat Maria Grapini. Conservatoarea susține că directorul școlii a făcut nu mai puțin de 21 de sesizări, din care trei au ajuns chiar la primarul Nicolae Robu. Degeaba. Reprezentanții municipalității ar fi ajuns la concluzia că sala de sport s-a distrus din cauză că apa s-a infiltrat prin acoperiș, dar Grapini are suspiciuni în această privință. „S-a dus cineva de la primărie și a făcut o constatare că, de fapt, acolo apa s-a infiltrat prin acoperiș, ca să salveze firma sau pe cel care a dat dispoziție firmei de plata pagubelor către școală. Ce se întâmplă acum? Paguba o plătește din bugetul primăriei. Nu mi se pare corect să transfere o cheltuială pentru că s-a lucrat neglijent”, a mai spus Grapini.
UPDATE: Reprezentanții primăriei susțin că acoperișul sălii de sport este în plin proces de reabilitare „Din cauza hidroizolației vechi sde la sala de sport a Școlii Generale 21, aceasta a fost inundată. În 26 mai s-a dat ordinul de începere a lucrării și este în curs de execuție realizarea unei noi hidroizolații și schimbarea geamurilor. Termenul de execuție a lucrării este de 60 de zile. O altă lucrare executată a fost realizarea unui gard de protecție, care să delimiteze perimetrul școlii de noua construcție care se realizează la cantina socială, printr-un proiect cu fonduri europene”, ne-a declarat Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. (sursa foto: www.facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost semnat contractul de execuție pentru viitorul pod Solventul

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru construirea podului rutier peste Bega, cel de la Solventul,  care va crea o nouă legătură rutieră, de transport public, velo și pietonală între cele două maluri ale Begăi, între cartierele Dâmbovița și Ronaț. Noul pod va contribui și la preluarea unei părți din traficul care traversează în prezent zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru viitorul pod Solventul
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Debut pe semicerc. SCM Poli începe pe terenul unei adversare devenită de tradiție

Prima ligă de handbal începe pentru SCM Poli sâmbătă, 5 septembrie. Alb-violeții vor juca pe terenul echipei Potaissa Turda, de la ora 18:00, exact ca și în sezonul regulat din campionatul tecut. Cele două formații au fost vecine de clasament în ierarhia finală a sezonului trecut, cu linii de clasament aproape identice: 4. SCM Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut pe semicerc. SCM Poli începe pe terenul unei adversare devenită de tradiție
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London

Înscrierile la programul MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), un program cu dublă certificare organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL) intră în ultima săptămână. Termenul limită pentru înscrierile candidaților la acest program unic în zona de vest a României este 11 septembrie 2026. ”Recomandăm cu multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online
Înscrierile la programul MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), un program cu dublă certificare organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL) intră în ultima săptămână. Termenul limită pentru înscrierile candidaților la acest program unic în zona de vest a României este 11 septembrie 2026. ”Recomandăm cu multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London
Ultimul weekend de vacanță aduce la Iulius Town o varietate de momente pentru toată lumea. Peste 400 de elevi și studenți din trei țări vor fi prezenți în cadrul „Finalei Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Micii curioși sunt invitați la un atelier interactiv, unde vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robotică, tehnologie 3D, muzică și adrenalină în ultimul weekend de vacanță la Iulius Town
Începând de astăzi, timp de trei zile, oraşul Sânnicolau Mare îmbracă haine de sărbătoare. În perioada 4–6 septembrie, locuitorii celui mai vestic oraş al României sunt invitați la o nouă ediție a „Zilelor Orașului Sânnicolau Mare”. Iniţiativă inedită, din acest an prima zi din cadrul marii sărbători a oraşului va fi dedicată special talentelor locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de sărbătoare în cel mai vestic oraş al României. Încep „Zilele Orașului Sânnicolau Mare”
Atmosferă demnă de meciuri mai importante. Circa 8.000 de spectatori au făcut spectacol în tribune la un meci de Cupa României. S-a întâmplat la Sibiu, unde Poli și Rapid au arătat că sunt speranțe… Alb-violeții poate meritau mai mult după prima parte, dar în cele din urmă, gruparea oaspete, mai experimentată a cules laurii! A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Frăție în tribune, nu și pe teren! Poli a jucat, dar nu a fost destul pentru un rezultat bun cu Rapidul, în Cupa României
Structura centrală a DNA a anunţat, oficial, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, faţă de Ion Dacian Crainic, inspector superior la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (D.G.R.F.P.) Timișoara din cadrul A.N.A.F. El este acuzat de două fapte de corupţie, în dosar fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost director PSD al Regionalei de Poştă Timişoara, plasat de DNA sub control judiciar. Inspector ANAF, el este acuzat că a luat şpagă
Asociația Județeană de Fotbal Timiș continuă acțiunile de selecție și monitorizare a copiilor talentați din județ, în vederea formării selecționatelor județene pentru categoriile 2013, 2014, 2015 și 2016. Pentru grupa 2013, o nouă etapă de selecție s-a desfășurat la Stadionul Auto, unde copiii convocați au avut ocazia să își demonstreze calitățile și să fie evaluați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se construiește pas cu pas! Generația 2013 la control, pentru selecția județeană
Timp de doi ani, Organizația de Management al Destinației Timișoara – Visit Timișoara, împreună cu agenția internațională de marketing de destinație Toposophy au lucrat împreună pentru a descoperi câți turiști își dorește orașul de pe Bega să atragă și care ar fi profilul acestora. Au fost realizate zeci de interviuri și studii mai târziu, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are strategie nouă de turism, realizată după doi ani de muncă
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru construirea podului rutier peste Bega, cel de la Solventul,  care va crea o nouă legătură rutieră, de transport public, velo și pietonală între cele două maluri ale Begăi, între cartierele Dâmbovița și Ronaț. Noul pod va contribui și la preluarea unei părți din traficul care traversează în prezent zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru viitorul pod Solventul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.