Fostul președinte al României, Traian Băsescu, va fi prezent pe 21 martie la o întâlnire cu membrii PMP din vestul țării. Va fi prima adunare de acest gen din cele opt programate în tot atâtea regiuni.
În absența Elenei Udrea, ocupată cu alte treburi, implicarea lui Traian Băsescu este tot mai vizibilă, el putânf fi văzut tot mai des la sediul acestui partid. De altfel, chiar el a făcut anunțul că, în ultima perioadă, s-ar fi înscris în partid în jur de 14.000 de oameni. Secretarul general al PMP, Dorel Onaca, a anunțat că implicarea lui Băsescu în perioada următoare va fi și mai mare, fostul președinte urmând să facă mai multe vizite în teritoriu, prima fiind la Timișoara, chiar în prima zi de primăvară astronomică. Președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, a fost confirmată recent pe funcția de coordonator zonal al partidului, urmând ca ea să fie gazda evenimentului din 21 martie.
Comentarii prin facebook