Americanca la polonic! „Leii” au impartit 300 de portii de mancare pentru saraci / FOTO

O americancă a împărțit, duminică, mâncarea pregătită de „leii” timișoreni pentru cei mai nevoiași locuitori ai orașului! Au fost 300 de porții de fasole cu cârnați, ouă, cozonac și pâine, „topite” în câteva zeci de minute, în Piața 700. Acțiunea tradițională a clubului Lions s-a desfășurat și în acest an de Paște, chiar dacă numărul beneficiarilor este, de la an la an, tot mai mic.

masa de paste lions10

Dacă e prima de Paște, din Piața 700 nu pot lipsi, de ani buni, „leii” timișoreni, care oferă o masă caldă celor mai amărâți locuitori ai orașului. Meniul este deja tradițional: mâncare aburindă de fasole cu cârnați, ouă vopsite și cozonac. Cei care vin să mănânce pe mesele de ciment din piață sunt atât persoane fără adăpost, cât și timișoreni de vârsta a treia îmbrăcați curat, ca de duminică, oameni cu care viața nu a fost prea darnică. Numărul lor pare însă tot mai mic de la an la an, lucru observat și de cei de la Lions. „În fiecare an pregătim pentru oamenii nevoiași 300 de porții de mâncare de fasole cu cârnați, ouă, cozonac și pâine. Am văzut că oamenii vin în continuare, dar avem o bucurie și mai mare pe an ce trece. Sunt tot mai puțini, ceea ce înseamnă că sunt mai puțini oameni nevoiași. Așa gândim noi, pozitiv”, spune Ilie Aurel Grapini, președintele în exercițiu al Lions Club. Alături de el, la acțiunea din Piața 700 au participat în jur de 30 de colegi, care au dus, duminică, o parte din mâncare și la un cămin de bătrâni.

masa de paste lions12

Anul acesta, a turnat cu generozitate în farfurii fasolea cu cârnați o… nemțoaico-româno-americană! Lilly Pierce le-a zâmbit larg celor pe care îi servea cu mâncare și a schimbat câteva cuvinte cu unii dintre ei. E venită tocmai din Washigton DC și petrece sărbătorile la Orțișoara, comuna din care a plecat spre lumea largă. „M-am născut la Timișoara, dar sunt plecată din România acum 32 de ani. Sunt nemțoaică din Banat. Am stat nouă ani în Germania, unde l-am cunoscut pe soțul meu, ofițer american. Ne-am căsătorit în 1996 și de atunci locuiesc în SUA. Acum sunt activă la Clubul Lions din Washington DC. Din 2009 trimit ochelari pentru clinica mobilă a clubului Lions Timișoara”, spune Lilly Pierce. Ea a înființat, la Orțișoara, o fundație prin care ajută copiii nevoiași și familiile lor. „În fiecare lună trimit ajutoare materiale lunare, circa 500 de kilograme, la familiile nevoiașe din Orțișoara și suport un program afterschool acolo. Aici am împărțit mâncarea, facem foarte des asta în America, când sunt activități de acest gen. Este ceva normal, este cea mai frumoasă formă de a serba Paștele, să nu ne servim numai pe noi înșine, ci să servim și pe alții”, ne-a mai spus Lilly Pierce.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.