Arhiva pentru luna: septembrie 2015

Cu ajutorul timisorenilor, 100 de copii vor beneficia de hidroterapie

Cu ajutorul timisorenilor, 100 de copii vor beneficia de hidroterapie

Nu mai puțin de 100 de copii cu dizabilități vor beneficia, pentru jumătate de an, de hidroterapie gratuită. Totul se datorează Școlii Mamei Junior care, împreună cu ajutorul timișorenilor, a reușit să câștige, din nou, un grant de 10.000 de euro, oferit de o bancă.

Tot mai putine locuinte de inchiriat, proprietarii prefera sa vanda

Numărul apartamentelor disponibile pentru închiriere este în scădere! Este concluzia la care au ajuns experții imobiliari, după ce au analizat ofertele din marile centre universitare, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași. Proprietarii încep să prindă curaj și preferă să scoată locuințele la vânzare.

drumul boilor

Drumul Boilor va deveni, in sfarsit, circulabil! Cu peste 4 milioane de euro

În şedința de marți a Consiliului Local Timişoara, consilierii au pe ordinea de zi studiul de fezabilitate pentru amenajarea drumului de legătură dintre Calea Moşniţei şi Drumul Comunal 149. Este vorba despre o porțiune de șosea de un kilometru și jumătate, a cărei realizare va costa bugetul local peste 4,4 milioane de euro.

La film, cu masina de pompieri! Cinemateca in aer liber in Piata Libertatii

La începutul lunii octombrie, o mașină veche de pompieri va opri în centrul Timișoarei. Dacă o vedeți nu trebuie să vă speriați! Nu e vorba despre un incendiu, ci despre o seară plină de filme. Cinemateca mobilă din Leipzig poposește în această toamnă și în orașul de pe Bega.

Anchetatorul nu-i anchetator destul, daca nu e si fudul

Se spune ca pentru Constantin Ostaficiuc și Gheorghe Ciuhandu se puteau găsi alte pricini penale cu care să-i chestionezi, dacă tot e să se facă dreptate pe lumea asta. Dar n-a fost să fie, și Al Capone s-a întors la mica evaziune fiscală, cum și celor doi demnitari locali li se impută astăzi cheltuielile cu fotbalul din perioada Poli-BkP.

Calea Sagului

Atentie, soferi! Se lucreaza la mall, asa ca pe Calea Sagului se circula bara la bara! / FOTO

Dacă aveți de mers spre DN 59, Timișoara – Moravița, înarmați-vă cu răbdare. Traficul pe Calea Șagului, pe sensul de ieșire spre Șag, se desfășoară în ritm de melc! Totul, din cauza lucrărilor care se desfășoară la sensul giratoriu și devierea liniei de tramvai către viitorul mall de la Dermatina.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Renașterii (p), Rândunelelor, Geneva, Zurich, Alsacia, orele 9 – 16; Recaș nr. 1182, orele 9 – 16; Lugoj – str. Caraiman (p), Timișului, A. Vlaicu (p), orele 9 – 16; Breazova, Margina (p), orele 9 – 16; Nădrag, Dobrești, Pietroasa Mare, orele 8

Maria Grapini, premiata de fostul prefect Horia Ciocarlie, pentru… promovarea limbii romane!

Postările de pe Facebook ale europarlamentarului Maria Grapini, pline de greșeli de punctuație și ortografie, sunt deja celebre în mediul virtual. Dacă unii români au creat un site care transcrie orice mesaj în „grapineză”, alții o premiază pe Maria Grapini pentru meritele sale în promovarea limbii române! S-a întâmplat în comuna Orțișoara, din județul Timiș.

A doua tabara de refugiati in Timis, la Moravita!

Ministerul de Interne a anunțat, duminică, înființare unei a doua tabere pentru migranți în Timiș, la Moravița. Aceasta urmează să fie amplasată pe o suprafață de opt hectare, iar primele corturi au fost deja montate. Tabăra de la Lunga a fost instalată deja, iar la Beba Veche a fost pregătit momentan doar terenul.

Piata Badea Cartan intra in santier, ca sa nu mai inghete precupetii la iarna

După ani de promisiuni, Piața Badea Cârțan intră, în sfârșit, în șantier. La finalizarea acestuia, imensul „congelator” în care se transforma piața pe timp de iarnă va dispărea, după ce pereții laterali vor fi închiși și va apărea un al doilea acoperiș. Comercianții vor avea astfel parte de condiții decente.

Ca in miezul verii: dupa canicula, vin ploile!

După trei zile cu temperaturi care au depășit 35 de grade Celsius, vremea se schimbă din nou. Exact ca în miezul verii, meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 20 septembrie, ora 14 – 21 septembrie, ora 18. UPDATE: Cod galben la Timișoara, până la ora 12.

Exercitiu la granita cu Serbia, corturi de armata montate la Lunga

Ministerul de Interne a dat undă verde unui exercițiu care se desfășoară în județul Timiș la granița cu Serbia. Acesta a fost dispus de ministrul Gabriel Oprea, în contextul crizei care a creat probleme în mai multe țări din jur. UPDATE: Mai multe corturi de armată au fost instalate la Lunga.

Top