Cumparati dovleci roz, salvati vieti! Acum, de la mall

Pare o joacă să vopsești un dovleac, dar, la Timișoara, joaca s-a transformat în ceva serios. Pentru al treilea an la rând, Help25 invită oamenii cu inimă mare să facă un gest nobil. Cumpărați un dovleac pictat, contribuiți la o campanie generoasă. Bostanii pot fi găsiți de sâmbătă, 24 octombrie, la mall.

dovleci roz

Anul trecut, 200 de dovleci s-au vândut repede-repede, într-un scop cât se poate de nobil: achiziţionarea unui mamograf pentru judeţele din vestul ţării. Câțiva dintre ei au fost scoși la licitație, iar restul s-au putut cumpăra la liber. Totul, în cadrul campaniei Help25, începută în 2013. Cel mai scump dovleac, „branduit” Chanel, a costat 400 de lei. În total, în conturile Help25 au ajuns 8.000 de lei din vânzarea dovlecilor, o sumă similară provenind din donațiile unor companii. În acest an, din 24 octombrie, veți putea găsi dovleci roz și Iulius Mall, într-un stand special amenajat în zona destinată copiilor. Dovlecii sunt pictați de mai mulți artiști timișoreni și, pe lângă faptul că-i veți putea cumpăra, veți putea face și donații directe în urna care va fi amplasată la standul Help25. Ulterior, în 29 octombrie, de la ora 19, cei care doresc să susțină demersurile echipei Help25 sunt așteptați la Hotel Timișoara, la evenimentul „Dovleacul Roz”. Invitatul special al serii va fi Simona Amânar Tabără, ambasador al campaniei și femeia lunii noiembrie în pictorialul roz realizat împreună cu revista Femeia. Depistat la timp, cancerul de sân nu omoară, însă, din păcate, din cauza lipsei de informare, româncele merg la doctor mult prea târziu. Anual, în România sunt depistate circa 8.000 de noi cazuri de cancer de sân și mor peste 3.000 de femei. Dacă vreți să dați o mână de ajutor acestui inimos proiect găsiți aici toate detaliile.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor

CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026 în România. În plus, a câștigat locul I la categoria “Orașe care inspiră” și locul secund pentru campaniile de promovare. Decizia a luat-o un juriu de specialitate, dublată de voturile oamenilor.  Joi seara, la Cazinoul din Constanța, orașul Timișoara a fost distins cu trei premii în cadrul galei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026. Primul loc şi la categoria “Orașe care inspiră”
Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Gardens și aduce lucrări realizate din plante naturale, de unii dintre cei mai talentați floriști din România. Ediția de anul acesta este completată și de un moment muzical special susținut de Opera Națională Română din Timișoara. De vineri până duminică, în perioada 15 – 17 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Town cu aranjamente din mii de flori, momente speciale și surprize pentru întreaga familie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.