Mulți timișoreni vor pleca de acasă în minivacanța de 1 decembrie. În aceste condiții, prefectul Eugen Dogariu se teme că perioada de zile libere ar putea să aducă după sine și un val de spargeri în locuințele din județ.
Vine lapovita! Cod galben de iarna
Vremea se răcește accentuat în prima zi a weekendului. Meteorologii au emis un cod galben care vizează ploi însemnate cantitativ, ninsori, strat consistent de zăpadă și polei. Avertizarea este valabilă în mare parte din țară, inclusiv în Timiș.
Drept la replica
Așa cum am spus la prima conferință de presă a mea în Timișoara reiterez: vreau să vorbească faptele și nu vorbele. Am ales să vin cu sufletul la Poli Timișoara, în urma unei discuții cu domnul Liviu Anton, președintele clubului, un om pe care de altfel îl apreciez, fără mari pretenții sau aproape deloc financiare.
Punctele Enel, inchise in primele doua zile ale saptamanii viitoare
Atenție cum vă planificați să plătiți factura de curent electric! Toate Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 30 noiembrie, și marți, 1 decembrie, zile libere legale.
Oferta speciala la Timisoara! Se impart imbratisari gratuite
De Moș Nicolae, timișorenilor li se pregătește o acțiune care le aduce cu siguranță zâmbetul pe buze. Este vorba despre o nouă ediție „Free Hugs”, în care se vor împărți îmbrățișări gratuite. Mișcarea își propune să-i apropie pe cetățenii orașului, indiferent de etnie sau de vârstă.
Avertizare de calatorie pentru Norvegia: pasaportul e obligatoriu, daca mergeti cu vaporul
Ministerul Afacerilor Externe anunță că Norvegia a instituit, cu caracter temporar, o primă măsură care se aplică numai persoanelor care vin dinspre Europa continentală, pe rute de transport maritim. Astfel, accesul nu mai este permis decât cu pașaport.
Mii de genti, idei de cadouri si produse bio, la mall
Sfârșit de săptămână plin de oferte interesante, la Iulius Mall. Veți putea achiziționa atât obiecte înnobilate de patina timpului şi produse pentru un stil de viață sănătos, dar și tot felul de genți. Totul, în cadrul a trei expoziții cu vânzare.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat vineri întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Giroc – str. Muncitorilor, Gloria, Timiș, Școlii, orele 9 – 17; Giarmata (p), Carani – Zona Bisericii Ortodoxe Române, Zona Gării, Beregsău Mic S.P. Bobda 1 și 2, Pădureni (p), orele 9 – 17; Pietroasa Mare, Nădrag, orele 9…
Deputatul PSD Tiuch propune legea mirosurilor industriale
Timișorenii din anumite zone ale orașului nu sunt deloc străini de mirosul insuportabil provenit de la unele fabrici. Totuși, din 2016 ar putea să apară… legea mirosurilor industriale. Cel puțin asta susține deputatul Cătălin Tiuch, care a declarat că o astfel de inițiativă i-ar ajuta pe cetățenii care sunt afectați de poluare. Tiuch vrea o audiere publică pentru a nu exista abuzuri.
50.000 de lei de la bugetul local, pentru comemorarea Revolutiei din 1989
Fără monument dedicat Revoluției din Decembrie 1989, dar cu depuneri de coroane, concursuri sportive, lansare de carte, tricouri inscripționate, dar pelerinaje la Popești-Leordeni și la București. Așa vor fi comemorate, la Timișoara, evenimentele de acum 26 ani. Primăria alocă 50.000 de lei în acest scop.
Acuze liberale: PSD a rasplatit cu bani publici primarii traseisti din Timis
Primăriile din Timiș au primit bani pentru proiectele depuse pe Programul Național de Dezvoltare Locală pe criterii exclusiv politice. Liberalul Marian-Constantin Vasile acuză „logica îngustă” a interesului de partid și spune că banii au venit ca o răsplată pentru primarii traseiști.
Omul de afaceri Neculai Miron, condamnat la doi ani si jumatate de inchisoare!
Fostul lider sindical Liviu Luca a fost condamnat la trei ani de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de corupție. În același caz a primit o sentință de doi ani și jumătate și timișoreanul Neculai Miron, cunoscut pentru afacerile sale în domeniul imobiliar și afinitățile sale social-democrate.
Cadou de Mos Nicolae: PSD si-ar putea anunta candidatul la Primaria Timisoara
Reprezentanții PSD Timiș încă nu pot da un răspuns clar în ceea ce privește candidatul la Primăria Timișoara în 2016. Totuși, de Moș Nicolae, ei ar putea avea o soluție! Până atunci e în derulare un sondaj în care se regăsesc atât nume din partid, cât și din afara sferei politice.
Reclamati aici! Politia Locala asteapta sesizari daca vedeti locuri de parcare rezervate cu… tomberoane
În zona centrală a Timișoarei, navetele de bere și tomberoanele sunt folosite în mod obișnuit drept… opritoare de parcare! Probabil vi s-a întâmplat nu o dată să dați peste un astfel de „obstacol” din cauza căruia să nu vă puteți parca mașina. E ilegală o astfel de „rezervare”, iar Poliția Locală susține că dă amenzi. Probabil însă că nu destule…
Radu Birlica, marketing inexistent si scandal pe bani puţini adusi la Poli Timisoara
Poli Timişoara suferă cumplit când vine vorba despre marketing şi promovarea echipei. Dacă oâpână în vara acestui an clubul nu a excelat deloc la aceste capitole, de câteva luni se evidenţiază prin scandaluri cu iz dâmboviţean, acţiunile de marketing fiind mult prea diluate pentru a însemna ceva. Personajul care târăşte clubul timişorean în tot felul de scandaluri care nu au nicio legătură cu promovarea echipei sau cu marketingul poartă numele Radu Birlică, managerul de marketing al celor de la Poli.
Scandal la liceul din Periam: profesoara acuzata ca tipa la elevi
O profesoară de limba germană de la liceul din Periam a fost înregistrată de elevi, în timp ce le vorba ca la ușa cortului. A fost înființată o comisie de anchetă în școală, iar la finalul acestei se va decide ce este de făcut. Dascălul ar putea fi chiar dat afară.
DHL a deschis la Timisoara cel mai modern sediu operational din Romania
DHL, liderul mondial în curierat rapid, a inaugurat oficial centrul logistic de transport aerian al mărfurilor la Aeroportul Internaţional Timişoara. Ca o consecinţă a acestei decizii, administraţia AIT estimează o creştere a traficului de mărfuri cu 16%, suplimentar faţă de creşterea înregistrată anterior.
„Traseistul” Traian Stancu: M-am speriat de felul in care functioneaza CL Timisoara
Consilierul județean Traian Stancu susține că s-a „speriat” de ultima ședință de plen a Consiliul Local Timișoara. Acesta a declarat că și-a făcut un obicei din a merge la ședințe de CL în județ, iar cele mai multe se desfășoară ca la carte. Nu același lucru se poate spune și despre Timișoara, unde e prea multă… neseriozitate.
Superpremiera la Teatrul Maghiar: „Hair”, cantecul unei generatii
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” le pregătește timișorenilor o premieră cu adevărat specială: musicalul „Hair”, în regia lui Puskás Zoltán. Prima reprezentație a acestuia a avut loc pe Broadway, în finele anilor 60 și a fost, de la bun început, imnul unei întregi generații.
HerStory: 365 de femei care au facut istorie si povestile lor uimitoare
365 de povești. 365 de femei uimitoare. Toate, în HerStory, produsul final al proiectului Asociației SPICC, „Think outside the box!”- Tineri împotriva stereotipurilor de gen. Această adevărată agendă culturală onorează realizările unor femei remarcabile, care pot deveni sursă de inspirație pentru noi toți.