Zeci de tineri din cinci țări au venit la Timișoara pentru a afla ce au de făcut pentru a-și asigura jobul dorit. Proiectul aparține Asociației Noi Re-Creăm și s-a concentrat cu precădere asupra tinerilor care riscă să ajungă șomeri.
„Conquer the Labour Market – Cucerește Piața Muncii” este numele proiectului realizat de Noi Re-Creăm, care și-a propus să vină în ajutorul tinerilor din țară, dar și din restul Europei. Concret, cu ajutorul unei finanțări Erasmus Plus, la Timișoara a ajuns tineri din cinci țări, respectiv Italia, Croația, Spania, România și Slovacia. Cei 50 de participanți s-au aflat în orașul de pe Bega timp de o săptămână, timp în care au beneficiat de diferite workshop-uri precum: pregătirea unui interviu și a unui CV sau elaborarea unui plan de afaceri și a unu plan de carieră. În această săptămână, „Conquer the Labour Market” a ajuns la final, inițiativa fiind lăudată și de viceprimarul Dan Diaconu, care a declarat că astfel de proiecte sunt foarte importante în contextul în care Timișoara luptă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană și pentru cel de Capitală Națională de Tineret. În discuțiile de la conferința finală s-a tras și un semnal de alarmă în ceea ce privește lipsa de consiliere în carieră în rândul elevilor de liceu.
Comentarii prin facebook