Nu e gluma! Platini si Suarez, mai apreciati la Poli decat propriii juniori cu selectii in nationala

Se spune că sunt jucători de fotbal şi fotbalişti. Poli Timişoara a transferat, până acum, jucători cu nume de fotbalişti celebri sau cu nume exotice, dar prea puţini fotbalişti. Politica de transferuri a clubului timişorean este cel puţin curioasă în ultimul an, dacă nu chiar dubioasă, după ce au fost transferaţi pe bandă rulantă fotbalişti străini, care, cu vreo două excepţii, au dezamăgit crunt.

minge de fotbal

Totul, în detrimentul mai multor juniori talentaţi din propria pepinieră care nu au primit nicio şansă la prima echipă. Indiferent de cine a antrenat în ultimul an, justificarea pentru care copiii Timişoarei nu sunt promovaţi este legată de faptul că sunt prea cruzi pentru a face faţă presiunii date de obiectivul pentru care se luptă echipa. Florin Marin poate alinia un prim „11” din care nu ar lipsi nume de fotbalişti mari precum Platini, Sanchez, Torres, Hernandez sau Llorente. Dar, din păcate, nu numele evoluează pe terenul de joc. Cu excepţia lui Hernandez şi Llorente, aduşi la Poli în vara anului trecut, ceilalţi nu au confirmat. Foarte posibil şi din pricina faptului că au sosit de prea puţin timp la Timişoara, dacă e să ne referim la Snchez, penibil la debut, Torres, rezonabil până acum în defensivă, şi Platini, în aşteptarea debutului.

Promovarea jucătorilor străini la Poli se face în detrimentul jucătorilor din propria pepinieră, chiar dacă centrul de copii şi juniori condus de Aurel Şunda scoate juniori extrem de talentaţi în fiecare an. Mulţi dintre juniorii lui Poli sunt chemaţi constant la echipele naţionale de juniori, dar nu sunt băgaţi în seamă la echipa de seniori, unde sunt chemaţi doar la antrenamente sau în cantonamente. Când vine vorba despre promovarea lor, se găsesc tot felul de scuze şi justificări pentru a fi uitaţi.

minge de fotbal

În lotul de 25 de jucători cu care abordează Poli play out-ul se regăsesc 11 stranieri şi doi dintre juniorii chemaţi la echipa mare pentru pregătirea de iarnă. Sebastian Mailat, Andrei Sântean şi Deian Sorescu sunt juniorii cu cele mai mari şanse să fie promovaţi la prima echipă, dar antrenorii lui Poli nu au curaj să meargă pe mâna acestora, chiar dacă sunt fotbalişti tineri cu potenţial, care nu ar avea cum să evolueze mai puţin convingător decât Abel Sanchez, Prince Rajcomar sau Everon Pisas, toţi trei transferaţi în această iarnă, niciunul nereuşind să impresioneze în vreun fel pe terenul de joc, ba din contră! Nepromovarea juniorilor din propria pepinieră afectează în continuare inclusiv identitatea clubului, care este extrem de greu digerat de timişoreni şi bănăţeni. În ciuda rezultatelor modeste, în cazul în care antrenorii lui Poli ar îndrăzni să forţeze şi câţiva juniori, s-ar putea vorbi şi despre mult dorita emulaţie în jurul clubului constituit în urmă cu patru ani. Unde mai punem că Platini, ultimul jucător transferat de Poli Timişoara, a venit pe filiera Anamaria Prodan, un personaj deloc agreat în capitala Banatului…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

sam a spus: (martie 8th, 2016 at 16:27 )

presiunea e prea mare in play aut …..nu poti risca cariera unor jucatori promitatori in meciuri cu o asemenea incarcatura…..cazul papp nu trebuie repetat

++ a spus: (martie 8th, 2016 at 16:41 )

si mai geu sint de digerat articolele astea „scrise” de dl. Bradu.

polistul56 a spus: (martie 8th, 2016 at 16:42 )

Bine zis Sam. Mai suna-ma pe skype

eugenius a spus: (martie 8th, 2016 at 18:09 )

Bradu are dreptate! Clubul veneticilor, în frunte cu miticul de Stanciu! Robu este un păcălici care permite să se arunce cu banii pe fereastră aducând la Timisoara toate maimuțele de pe lume, iar românii stau pe margine. Un club plin de carghioși. rușine!

Precizatorul a spus: (martie 8th, 2016 at 18:33 )

Astia din presa locala sunt extraexperti in fotbal! Ei catalogheaza un fotbalist dupa doar cateva minute jucate! Pana si Mircea Lucescu ar plange de invidie!

pif a spus: (martie 8th, 2016 at 22:22 )

cum poate cineva care e atit de strain subiectului sa scrie despre fotbal? unde a vazut Bradu ca se folosesc juniori la echipele din play out? care antrenor, nu numai FM, ar risca un rezultat negativ din cauza ca jucatorul e neexperimtat ? juniorii au fost in Turcia si antrenorul i-a vazut, asa ca consider articolul o noua ineptie a domnului Bradu, sorry.

INO a spus: (martie 9th, 2016 at 04:33 )

NOW! DECÂT SĂ VEDEM SPECIMENE A LA GOGA. DOMAN, MAI LAT SAU MELINTE, CHIAR ELEK.MAI BINE SPANIOLI ȘI CEI CU SÂNGE ÎN INSTALAȚIE SĂ JOACE!TORRES UN ALT JUCĂTOR BUN !ȘI SQAREES NU ESTE BAD NICI EL O FI LUAT EL ROȘU LA PRIMUL MECI DAR JOACĂ FOTBAL VREA SĂ JOACE BINE ȘI ASTA ESTE MAI BINE CA ȘI MULELE DIN BANAT , ROMÂNIA CARE DORM PE TEREN!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE !

Rocky a spus: (martie 9th, 2016 at 08:37 )

Bag de seama ca unii de pe aici nu stiu sa se uite la un meci de fotbal. Cu ce is mai buni Rajcomar, Suarez si Pisas decat unii juniori de la ACS? Sa va vad expertilor care sunteti. Astia de la ACS Poli tot spun ca nu is bani da ei tot transfera jucatori dupa ce se uita la ei pe DVD. Vai de voi

Precizatorul a spus: (martie 9th, 2016 at 13:23 )

Rocky – la box ai fost tare,dar la fotbal esti VARZA CREATA!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.