Steaua si Universitatea Craiova vor doi mijlocaşi de la Poli

Poli Timişoara poate rămâne fără doi dintre cei mai importanţi jucători din lot, după ce două dintre echipele angrenate în lupta pentru câştigarea titlului şi-au arătat interesul pentru aceștia.

barbut

Steaua Bucureşti l-a transferat în vara acestui an pe Ovidiu Popescu de la Poli, iar mijlocaşul central de 22 de ani a reuşit să se impună în prima echipă a clubului antrenat de Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul stelist mai doreşte un jucător din lotul pregătit de Ionuţ Popa. Este vorba despre Cristian Bărbuţ (foto), care a cochetat şi în trecut cu un transfer la Steaua. Mijlocaşul de buzunar este văzut ca o soluţie pentru înlocuirea lui Adrian Popa, care va mai evolua la echipa din Bucureşti până în vara anului viitor, ne-au confirmat surse din cadrului clubului timişorean. Al doilea jucător de la Poli urmărit de o altă echipă importantă din România este mijlocaşul central Andrei Artean, care ar putea ajunge la Universitatea Craiova, unde este dorit de Gigi Mulţescu, ne-au confirmat aceleaşi surse. În vârstă de 23 de ani, Artean este cel mai constant jucător din linia mediană a lui Poli, bifând 17 jocuri în acest sezon, toate ca titular. Poli Timişoara speră să primească pentru cei doi mijlocaşi 500.000 de euro, bani care ar mai ameliora situaţia financiară a clubului. Cristi Bărbuţ şi Andrei Artean ar urma să plece în pauza competiţională din această iarnă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 11:50 )

doi jucatori tineri, de viitor, sa-i dai pe amandoi pe doar 500.000 de euro … foarte putin, avind in vedere ca steaua a dat pe denis man – 400.000 de euro plus procent de 30%, totusi pentru un jucator adus din divizia B.
Poli vinde foarte, foarte ieftin, vezi si cazul Ovidiu Popescu, unul din cele mai reusite transferuri de la steaua, vindut pentru doar 200.000 de euro … …

Sami a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 12:23 )

Soryn, poate suma de 500 de mii de euro e mica pentru cei doi, dar cu banii astia poti salva clubul, ceea ce este primordial. Cred ca s-ar putea gasi solutii in locul celor doi. Una ar fi juniorul mailat, care ar juca in locul lui Barbut. Cred ca am avea solutii si pentru inlocuirea lui Artean.

INO a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 12:56 )

NOW!NU _S BUNI DE NIMIC DAȚI SCĂPAȚI DE EI ȘI ADUCEȚI ALȚI MAI BUNI!!PE CÂNU,VRACIU,VĂDRARIU,DRAGHICI,SAU ALTE PANARAME DE LA POLI NU MAI VOR !!!???DACĂ PLEACĂ ĂȘTIA MĂCAR MAI VIN ȘI ALȚI SĂ I VEDEM!!ORICUM BĂRBUȚ ERA PLECAT LA PANDURI DACĂ AVEAU BANI ÎN VARĂ SĂ ÎI ACHITE LA CLUB!DECI DRUM BUN ȘI SĂ NU VĂ MAI ÎNTOARCEȚI NICIODATĂ LA CIMIȘOARA AR FI UN MARE CÂȘTIG PENTRU CLUB DACĂ PLECAȚI!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 13:03 )

Oare s-a dat liber de la Gataia si iar trebuie sa il suportam pe acest schizofren numit ino ?

teo musante a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 14:01 )

Adevarul este ca merita afacerea . Daca in conducerea clubului ar fi cineva cu cap atunci ar sti sa gospodareasca acei 500 mii . Acesti 2 jucatori ar putea fi subsituiti de alti 2-3 jucatori din ligi inferioare cu suma de maxim 200 mii . Restul de bani sa se achite din datorii . Conteaza insa cine ai vede pe posibilii inlocuitori …..

drucker a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 14:16 )

Suma ar putea fi corecta daca se va negocia si un minim de 30 % dintr-un viitor transfer in strainatate , stiind ca Steaua vinde afara cel mai bine din Romania .
Fara acel procent suma e relativ mica .

gusti a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 15:29 )

Ino…..du.te la balamuc!

STOIAN MIRCEA a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 15:36 )

Steaua are o foarte valoroasa echipa de atletism unde sta subtire cu vitezisti.Nu stati pe ganduri ,datil cat de repede.

++ a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 16:03 )

pretul nu e rau, sint insa clar cei mai valorosi din lot ca virsta-pret. daca cu banii astia poti salva clubul atunci sint de dat, plus 30% dintr-un viitor transfer. e pacat ca nu mai apucam sa ne facem echipa, cind te uiti la aia din craiova care sint cam cu 0,5 % mai buni ca ACS Poli si ce aere isi dau cu vatajelu, emotivul rocha si picioare scurte ivan te apuca damblaua. si multescu se da mourinho la patrat. dar va mai fi o vreme cind trebuiesc vinduti jucatori pentru a supravietui. nu-i simplu pentru ca trebuie sa tii echilibru din a vinde si a nu retrograda, cazul in care vinzarile s-ar sista. daca cei doi ar juca acum in liga 2 ar fi cotati la un sfert de pret. n-are viata usoara Ionut Popa.

INO a spus: (decembrie 2nd, 2016 at 21:20 )

NOW!NU ESTE SIGUR CĂ ARTEAN VOR PLECAT DAR AU DAT 0 RANDAMENT LA CLUB ȘI FĂRĂ EI ȘI ALȚI 6 JUCĂTORI POLI AR JUCA ÎN PLAY OFF !! VA PLECA ȘI POPA DAR LA MOMENTUL POTRIVIT PENTRU CĂ NU ARE DECÂT O ȘANSĂ SĂ SALVEZE ECHIPA DE LA RETROGRADARE ȘI ASTA PENTRU TIMIȘOARA ESTE O RUȘINE UN ORAȘ FRUMOS CA ȘI TIMIȘOARA TREBUIE ȘI MERITĂ CEVA MAI MULT!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.