Fiul unui fost jucator care a impresionat la Timisoara, foarte aproape de Poli

Poli Timişoara este aproape de o „repatriere” interesantă. Unul din copiii Timişoarei, campion naţional cu LPS Banatul, este foarte aproape de a veni la echipa care reprezintă oraşul în prima ligă.

Vorbim de Darius Buia, fiul celebrului Romică Buia, fost jucător la Poli AEK, decar de geniu ce încânta tribunele stadionului „Dan Păltinişanu”. Campion cu LPS Banatul şi făcând parte dintr-o generaţie de excepţie a fotbalului bănăţean, alături de Filip, Roman, Dobrosavlevici, Vaştag etc., Buia jr. este la un pas de Poli. Darius a fost transferat de la LPS Banatul la Dinamo, încă de la finele lui 2013, a prins câteva meciuri pentru echipa mare a „câinilor”, dar s-a remarcat mai mult la echipele unde a fost împrumutat, Academica Argeş şi apoi Academica Clinceni. Ţinând cont că atât postul de atacant, cât și cel de mijlocaş ofensiv (poate să joace şi extremă dreaptă) sunt deficitare la echipă, orice „sânge proaspăt”, mai ales din zonă, este mai mult decât binevenit la clubul violet.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (martie 13th, 2017 at 19:56 )

BOY’S!POATE FI ȘI FIUL LUI DUMNEZEU IISUS SATANA ĂSTA NU ESTE BUN PENTRU POLI!ALT JUCĂTOR CARE NU-L PRIMEȘTE NIMENI ȘI HAI LA POLI TIMIȘOARA!!HM!!GĂSIȚI JUCĂTORI DE VALOARE SAU IAR VĂ FACEȚI DE RĂSUL LUMI CU CLOVNII VOȘTRI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pif a spus: (martie 13th, 2017 at 21:32 )

ce virsta are?

++ a spus: (martie 13th, 2017 at 21:37 )

deci am avut dreptate ca astia vin inapoi in patru labe. singurul care a scapat e Rotariu, dar asta numai datorita unchiului, vine si el mai tirziu.

birlic a spus: (martie 14th, 2017 at 08:55 )

hai Darius ,sa vezi ca tot mai bine e acasa .

teo musante a spus: (martie 14th, 2017 at 10:52 )

A plecat la Dinamo de la LPS Banatul la 17 ani la „pachet” cu dobrosavlevici , roman , st filip si rotariu . A scapat de prima „restructurare” , dobrosavlevici si roman au venit la Poli acum 3 ani dar nu au cxonfirmat . Buia a mai ramas putin dupa care a fost imprumutat la Clinceni . A jucat acolo „bucati” de meciuri cu o medie {conf transfermarkt} de 48 min deci nu a convins nici in liga 2-a . Daca vine ca „omagiu” si respect adus tatalui lui , pentru cei 2-3 ani gloriosi la Poli , atunci DA , sa fie luat . Daca un sarmov sau altii au avut loc aici , da , are loc si baiatul lui Romica . Dar la ora actuala NU Poli are nevoie de Buia jr ci invers ! Nu el poate ajuta Poli ci invers .

ddt a spus: (martie 14th, 2017 at 11:20 )

Roman a disparut complect, Dobrosavlievici e mai mult in vederile lui Alexa si asta nu prea spune mare lucru, din contra, Filip e o enigma pt. mine, la ce joaca si a jucat e o minune ca a ramas acolo unde e si cu Rotariu tot asa. sa speram ca Buia jr. mai progreseaza. LPS Banatul trebuie sa mai tureze ca sa produca jucatori de Liga 1 pe care ii poti folosi in Liga 1 imediat, nu dupa ani de plimbari prin Ligile B si C.

Leo di taio a spus: (martie 14th, 2017 at 14:49 )

Cand au plecat la pachet la Dinamo am ” regretat” cu totii ca nu au primit sanse la POLI.
Cred ca asa cum au fost adusi DEGEABA:Raicomar si spaniolii aceia de doi bani, plus Sarmov,Kirchstein si altii care au adus doar minus bugetul clubului,merita o sansa si Darius BUIA.
Depinde de el daca este serios, ca talent are.
Uneori cred ca ne meritam cu prisosinta soarta:Cand pleaca la alte echipe sant regretati , cand vor sa joace ptr. TIMISOARA, nu au valoare

sam a spus: (martie 14th, 2017 at 18:58 )

buia,vastag,roman,filip si dobrosavievici au fost vanduti de dl cociu de la lps banatul la dinamo via avicola buzias…….

pius a spus: (martie 14th, 2017 at 20:06 )

am impresia ca la vremea aceea, cred ca ara pe vremea lui Velcea, baietii voiau sa li se garanteze titularizarea, lui Rotariu stiu sigur. Velcea nu e mare antrenor, din contra, dupa ce a plecat de la Poli nu a mai antrenat pe nimeni si nu intimplator. totusi productia LPS si Poli trebuie sa fie mai consistenta, sa poti juca cu 5-6 jucatori de Liga 1 din productie proprie. cu jucatori gen Popovici, 10 ani speranta sau Belu, pe care s-a pierdut anul trecut cam 10-12 puncte nu ajunge, e nevoie de mai mult.

osanu a spus: (martie 18th, 2017 at 09:52 )

Plin de carcotasi la comentarii,nu pot sa inteleg ac.optica regresiva ! Ce ar fi de pierdut daca i s-ar da sansa unui tanar care,pana la urma,a contribuit la aducerea unui titlu national la juniori A,parca,inseamna ca are mentalitate,de talent nu incape indoiala,l-am vazut,este cu buletin de Timisoara,este fiu de fotbalist talentat,care a jucat la nivel mare,de ce atuuri ar mai avea nevoie !!!??? Altceva nu inteleg eu,de ce Poli,nu i-a luat atunci „la pachet”,erau de mult timp impreuna,jucau bine…!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.