Protest solitar in fata Primariei Timisoara. Mirela Toc: Cer sa se respecte legea

O funcționară din Primăria Timișoara a protestat singură în fața instituției, reclamând mai multe încălcări ale legii de către mai-marii de pe CD Loga 1. Femeia susține că a fost mutată ilegal la un alt compartiment și cere acum, printre altele, anularea noii organigrame a PMT.

Mirela Toc este angajată în PMT din 2007, când a promovat un concurs pentru un post de consilier superior la Direcția de Drumuri. Femeia susține că, de atunci, încearcă să atragă atenția asupra neregulilor din primărie, dar că nicio instituție nu face nimic. Acum, Mirela Toc a decis să iasă în stradă, după ce a fost mutată, grație noii organigrame a PMT, la un alt departament, unde consideră că pregătirea ei nu poate fi pusă în slujba comunității. „Odată cu adoptarea noii organigrame am primit o dispoziție prin care am fost mutată la Serviciul Relaționare Directă cu Cetățenii, de la Direcția Tehnică, Compartimentul Termoficare. De zece ani sesizez ilegalitățile din primărie și am considerat că este important să ies public să atrag atenția, pentru că instituțiile statului nu reacționează. În momentul în care m-am angajat în primărie, la domnul Chiș Culiță, nu mi s-a dat de lucru. Am venit de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri la Serviciul de Drumuri și Poduri. Văzând că nu mi se dă de lucru, m-am mutat la Serviciul Energetic. Domnul Ganciov (n.r. Ioan Ganciov, șef la Drumuri) nu a fost de acord să semneze transferul meu și pentru că am avut curaj să îl abordez pe fostul primar Ciuhandu și să-i spun că nu mi se dă de lucru, dar nici nu mi se dă voie să plec, am fost pusă să număr gropile din jumătate de oraș (n.r. a făcut asta timp de trei săptămâni). După multe tergiversări, am reușit să rămân la Serviciul Energetic, unde am lucrat până anul acesta. M-au mutat la Camera 12, postul meu nici nu prevăzut în noua organigramă. Pe calculatorul meu scrie Ghișeu R, adică de rezervă”, a declarat angajata PMT.

Femeia susține că, în ultimii zece ani, a sesizat diverselor instituții ale statului grave încălcări ale legii. Ea dă câteva exemple: „Sunt funcționarul care am sesizat încălcări ale legislației, printre care faptul că de ani de zile, din 2006 trebuia să fie aprobat Bilanțul Energetic și pierderile de energie de către Colterm. Aceste pierderi intră în calculul prețului gigacaloriei, se pune problema dacă acest calcul este corect. Am atras atenția că taxele și tarifele percepute de către Colterm nu au fost aprobate prin HCL (…) Mai protestez și pentru faptul că Legea transparenței este încălcată frecvent. A fost desființat Compartimentul de Relaționare cu Asociațiile de Proprietari, prevăzut în Legea 230 / 2007. Deci cetățenii nu vor mai putea fi consiliați, nu se mai pot face controale financiar-contabile în asociații. Am făcut plângere prealabilă, m-am adresat și consiliului local și merg în instanță”.

Ce dorește Mirela Toc? „Cer să fie respectată legislația de toți șefii din primărie. Eficientizarea acestei instituții nu se poate face cu șefi care sunt pe funcții de 20 de ani, care încalcă legislația și prejudiciază bugetul local. La RATT este un proces pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu CLT. Din bugetul local vor fi returnați 7 milioane de euro, în termen de cinci ani, pentru programul de reabilitare a liniilor de tramvai în 2009 cu fonduri de la BERD. În urma disponibilizărilor din 2010, au fost reangajați 19 colegi care au câștigat procesele și nu li s-au returnat banii retroactiv. Nicio persoană cu funcție de răspundere nu a fost trasă la răspundere”, a afirma femeia. Ea nu a putut preciza dacă protestul va avea o continuare „Nu știu dacă mai ies în stradă, dacă mi se alătură oameni care pe Facebook mă susțin, poate mai continui”, a conchis funcționara. De-a lungul vremii, Mirela Toc susține că a depus sesizări la mai multe instituții: DNA, Parchet, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Curtea de Conturi sau Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Gopo a spus: (iunie 13th, 2017 at 18:59 )

Patrupeda Aureliana a fuserit organigrama primariei si iata rezultatatele , inca una care taie frunza .

Timisorean a spus: (iunie 13th, 2017 at 22:37 )

Rodica pupila lui nea jean valjean a lucrat la organigrama pt un an si o vara si iata ce a iesit…oamenii iesiti din schema.pai e bine Rodica?

Polistu violet a spus: (iunie 14th, 2017 at 07:23 )

Aceasta doamna nu-si plateste cheltuilile la bloc de 10 ani, le platim noi, se poate verifica, a dat in judecata pe toata lumea, este o procesomana!

Leo di taio a spus: (iunie 14th, 2017 at 15:12 )

A lucrat inainte la COMTIM, acolo a facut acelasi lucru:RECLAMATII. A inmanat chiar o scrisoare pe aceleasi teme, presedintelui de la acea vreme: Emil Constantinescu.
Ca in Primarie sant nereguli majore este foarte adevarat, dar un om care doreste sa lucreze nu merge acolo unde se taie frunza la caini.

Cosmin a spus: (iunie 17th, 2017 at 10:24 )

Tipic banatenesc: cerseste, poate pica ceva.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.