Așa cum a promis în urmă cu câteva zile, fostul premier Sorin Grindeanu a depus oficial contestația vizavi de excluderea din PSD. Dacă nu va avea câștig de cauză, el se va adresa instanțelor.
Jucatoare de top pentru Agroland. La Timisoara a venit o internationala
UVT Agroland Timișoara a ajuns la un acord cu extrema Ariana Pîrv, jucătoare care vine în capitala Banatului de la vicecampioana României la volei feminin, CSM București.
Noul stadion al Timisoarei depinde de EURO 2020. Arena „Dan Paltinisanu” ar putea fi demolata
La Timișoara va fi construit un stadion modern, dar totul stă la mâna sumelor care vor fi cheltuite pentru Campionatul European 2020. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune că instituția pe care o conduce ar putea da 20 de milioane de euro, pentru această investiție, dar numai dacă restul sumei vine de la bugetul CNI.
Revoltator! Cum poti merita mai multi bani ca „fanaticul muncii”?
Dragi întreprinzători particulari, mari manageri de firme private, CEO de multinaționale, stați liniștiți la locurile vostre, nu vă apucați să vă modificați politica de personal după ce vedeți la Primăria Timișoara, la statul român în general, că nu știți ce-o să iasă.
Ordonanta nu bate Curtea de Conturi: CJ Timis nu da bani la Poli
Dacă primarul Nicolae Robu spune că, în momentul în care clubul primește certificat fiscal, dă drumul la finanțare pentru ACS Poli, Consiliul Județean Timiș alege calea prudenței. Călin Dobra nu crede că Ordonanța 38/2017 rezolvă litigiul cu inspectorii de la Curtea de Conturi.
Mai bine fara, decat cu sume derizorii: Fundatia Timisoara 89 refuza banii de la primarie
În condițiile în care Casa de Cultură anunță al doilea apel de proiecte culturale care pot primi finanțare de la bugetul local, apare și prima renunțare! În semn de protest față de suma derizorie alocată, Fundația Timișoara ’89 a anunțat că refuză banii de la primărie, chiar dacă asta înseamnă și renunțarea la proiect.
Accident cu 5 victime si o masina de lemne, la Topolovat / FOTO
Cinci persoane au ajuns la spital vineri dimineață, din cauza unui accident petrecut la Topolovățu Mare. Au fost implicate o o camionetă care transporta lemne și un autoturism marca VW, care tracta o remorcă.
Toamna la Timisoara se numara filmele bune: incep Festivalul de Film Central European si Timishort
Dacă îți plac filmele, toamna este anotimpul tău la Timișoara. Septembrie începe cu Festivalul de Film Central European, iar la mijloc de octombrie este programată ediția cu numărul a IX-a a Festivalului International de Film Timishort.
Moda pentru spital: cum sa poti sa faci o fapta buna, la un fashion show
Tinerii rotarieni din Timișoara îşi unesc forţele în scop caritabil. Ei vor organiza cea de a treia ediţie a Opera Fashion Fair, care va ajuta la renovarea saloanelor şi grupurilor sanitare de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”.
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat vineri, 28 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Pop de Basesti (p), N. Titulescu (p), Bd. General I. Dragalina (p), C. Porumbescu (p), Corbului (p), Romulus (p), Mendeleev (p), Madrid (p), Suceava (p), Dinu Lipatti (p), Popa Laurențiu (p), Bach (p), Calea Bogdăneștilor (p), Sibiu (p), Calea Circumvalațiunii…
Firmele din Timis vor muncitori sarbi, CCIAT ii pregateste pentru cand se deschid granitele
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a făcut joi încă un pas spre deschiderea pieţei forţei de muncă din România pentru cetăţenii sârbi. A fost lansat proiectul transfrontalier de colaborare româno-sârbă, LaborNet – „Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”, însă este nevoie și de implicarea guvernului.
Reduceri de vara si targ de antichitati la Iulius Mall
Sfârșitul de săptămână aduce noi opţiuni de petrecere a timpului liber pentru clienţii Iulius Mall Timişoara: târg de antichităţi şi reduceri estivale de până la 70%.
Un jucator format de Dinamo se alatura Politehnicii
Cornel Predescu este ultima noutate din lotul echipei suporterilor, Politehnica Timişoara. Jucătorul născut la finele lui 1987 a evoluat de-a lungul anilor la Dinamo București, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița, CS Otopeni, Astra Ploiești, Pandurii Târgu Jiu și Academica Clinceni.
Emotii pe aeroport: ceruta in casatorie la aterizare / VIDEO
S-a întors acasă din străinătate și, abia ajunsă la Timișoara, o tânără a avut parte de cele mai mari emoții din viața ei. Ajutat de „complicii” de la AIT, iubitul ei a cerut-o în căsătorie, oferindu-i și un inel, în acordurile unei celebre piese a trupei Holograf!
Se aproba noile salarii din CJ Timis. Un sofer poate ajunge la 3.600 de lei, un zugrav, la 3.400
Salariile din CJ, pe baza noii Legi 153/2017, vor fi aprobate de consilierii județeni în plenul programat vineri, 28 iulie. Secretarul și administratorul public vor ajunge la 11.600 lei, la fel ca și vicepreședinții. Cel mai mic „brut” va fi de 1.884 lei.
Timisoara nu e campus monastiresc. Timisoara e orasul debandadei si faradelegii
Fără autorizație de construcție, un individ își trage o terasă deasupra unei clădiri din buricul orașului. Indignat de un asemenea tupeu, primarul Nicolae Robu, însoțit de polițiști locali și ziariști, merge la fața loculului și face scandal.
Au disparut placutele Timpark de pe Pestalozzi! SDM, alba-neagra cu legea
După ce a montat ilegal plăcute pentru parcare cu plată pe strada Pestalozzi, SDM o dă cotită. Indicatoarele cu „zonă galbenă” s-au volatilizat rapid, la două zile după ce deBanat.ro a anunțat prezența lor. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu spune că Timpark ar putea să nu fie extins pe noi străzi!
Sorin Grindeanu, judecat de Florin „Alta intrebare” Iordache
Contestația fostului premier Sorin Grindeanu referitoare la excluderea sa din PSD va fi judecată de… fostul ministru al Justiției, Florin Iordache. Acesta este președintele comisiei care va analiza solicitarea lui Grindeanu.
Ripensia, in pregatiri pentru un sezon istoric de liga secunda
„Ripi”, echipa care tace şi face, este pregătită pentru cel mai important sezon de la (re)înfiinţare, impactul cu liga secundă. Cu un adevărat maestru al promovărilor pe banca tehnică, Remus Steop, Ripensia şi-a păstrat în mare măsură lotul din sezonul anterior.
Inca aproape 60.000 de euro amenzi, pentru proprietarii nesimtiti de cladiri istorice
Încă 33 de asociații de proprietari din Timișoara ar putea plăti câte 8.000 de lei amendă, pentru că nu s-au apucat să repare clădirile pe care le dețin în zona istorică. Ele au fost controlate în urmă cu un an, au fost deja amendate pentru nepăsare, iar acum urmează alte verificări.