Au dat zece spargeri in trei saptamani, acum au ajuns in arest / FOTO

Patru tineri au pus pe roate o „afacere” care părea înfloritoare și productivă: dădeau spargeri la micile magazine și furau tot ce le cădea în mână. Au fost prinși însă de polițiști, după ce au reușit să jefuiască șapte buticuri.

Polițiștii timișeni, cu sprijinul colegilor de la IPJ Bihor, au reținut patru tineri cu vârste între 25 și 30 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la infracțiunea de furt calificat și tâlhărie. Cei patru au reușit ca, în luna octombrie, să spargă nouă magazine din Timiș, iar din șapte dintre acestea ar fi furat bani, băuturi alcoolice și produse din tutun. În aceeași perioadă, ei ar fi dat atacul și la o firmă din Timișoara și, după ce au amenințat cu cuțitul un angajat, ar fi furat niște bani din caseta de valori. Prejudiciul creat este de aproximativ 80.000 de lei. De la hoți au fost ridicate și „uneltele” cu care își desfășurat activitatea: un baros, chei, șurubelnițe, leviere sau mănuși, dar și 10.000 de lei. Hoții au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă all Inspectoratului de Poliției Județean Timiș.

We cannot display this gallery
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică

Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai după un meci nerecomandat cardiacilor. A fost 3-6, 6-3, 7-6 cu tânăra Elena Rybakina, jucătoare ce reprezintă Kazahstanul, o nouă stea a tenisului mondial, cu 19 victorii în ultimele 22 de partide disputate. Simona nu a început bine jocul, părând neconectată la importanța partidei. Adversara a profitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

galaxia-imaginarului-728x90

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Un succes din toate punctele de vedere, Programul Operaţional Regional va oferi regiunii Vest sume şi mai importante pentru finanţarea investiţiilor publice, dar şi în domeniul privat, firmele fiind un punct important în dezvoltarea regiunii. Cea mai importantă modificare referitoare la noua sesiune de finanţare a POR se referă la sumele alocate, regiunea de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai după un meci nerecomandat cardiacilor. A fost 3-6, 6-3, 7-6 cu tânăra Elena Rybakina, jucătoare ce reprezintă Kazahstanul, o nouă stea a tenisului mondial, cu 19 victorii în ultimele 22 de partide disputate. Simona nu a început bine jocul, părând neconectată la importanța partidei. Adversara a profitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică
Semne bune „primăvara” are! Aflată în mare nevoie de puncte, Ripensia a defilat în partida cu Metaloglobus reușind o victorie importantă. A fost 3-0 pentru echipa pregătită de Alex Pelici, rezultatul fiind stabilit îndă de la pauză, după probabil cea mai bună repriză a bănățenilor din acest sezon. După o perioadă de pregătire cu destule...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Excelentă prestație a Ripensiei și trei puncte mari din meciul cu Metaloglobus
Top