Tu stii ce face parlamentarul tau? (V) Catalin Drula (USR), cu ochii pe sosele si infrastructura

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Cătălin Drulă, din partea USR, este și el tot la primul mandat.

Cătălin Drulă, deputat USR de Timiș, este președintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaților și face parte, de asemenea, din Comisia pentru transporturi şi infrastructură. Ambele comisii au legătură cu activitatea anterioară a deputatului, care, înainte să intre în politică, a fost implicat activ în Asociația Pro Infrastructură și a fost consilier pe probleme de infrastructură al premierului Dacian Cioloș. Drulă face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria și Canada.

Activitate parlamentară
Luari de cuvânt – 58 (în 35 ședințe)
Luari de cuvânt în BP – 4 (în 4 ședințe)
Propuneri legislative inițiate – 34
Proiecte de hotărâre inițiate – 1
Întrebări și interpelări – 37
Moțiuni – 6

Deputatul USR de Timiș este co-autor în cazul a 34 de proiecte de lege. Temele acestora sunt, printre altele, organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman, apărarea împotriva incendiilor, dezvoltarea antreprenoriatului, prevenirea şi combaterea violenţei în familie, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, reforma în domeniul sănătăţii, statutul funcţionarilor publici, organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau stimularea ocupării forţei de muncă.

La capitolul interpelări, Cătălin Drulă este interesat, în principiu, tot de lucrări de infrastructură. Strict legat de Timiș, el a cerut explicații de la Ministerul Transporturilor / CNAIR despre drumurile de legătură autostrada A1 de Timişoara, proiectul Variantei de Ocolire Timişoara Sud (în aprilie 2017, când i s-a răspuns că șoseaua face parte din Masterplanul de Transporturi al României), situaţia tunelurilor de pe Autostrada Lugoj-Deva și, din nou, drumurile de legătură autostrada A1- Timişoara. Alte întrebări și interpelări adresate de deputatul de Timiș vizează documentul de politică publică e-România, măsurile necesare finalizării lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, varianta ocolitoare a municipiului Zalău, drepturi de proprietate intelectuală asupra programelor informatice ale autorităţilor publice, Autostrada Transilvania și Autostrada Tg.Mureş – Iaşi, situaţia studiilor de fezabilitate şi prefezabilitate, precum şi a proiectelor tehnice de execuţie recepţionate de CNADNR/CNAIR, stadiul investiţiilor pe drumurile naţionale şi pe variantele ocolitoare, situaţia obiectivului feroviar Podul Constanţa, montarea parapetelor rigide din beton pe zona mediană a drumurilor naţionale cu 4 benzi, aplicarea penalităţilor de întârziere în contractele de construcţie de autostrăzi, plantarea de perdele forestiere sau activitatea de iarnă a utilajelor de deszăpezire ale CNAIR.

Declarație de avere

Cătălin Drulă are un teren intravilan în Mogoșoaia și un BMW din 2012. Nu deține case sau apartamente. Are în conturile curente 58.893 lei, 12.760 euro și 24.493 dolari, două depozite de 40.861 dolari, respectiv 11.820 euro, un cont de economii de 4.616 euro și unul de 660 lei, dar și două fonduri de investiții, de 33.579 lei, respectiv 35.133 euro. Drulă are acțiuni în valoare de 25.414 lei și 3.527 dolari la mai multe societăți, printre care Petrom, Transgaz, Banca Transilvania, BRD sau SIF Moldova. A donat 3.000 de lei pentru campania electorală a USR. La capitolul venituri, Drulă a trecut 51.416 lei – consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului, 2.161 lei – indemnizația de deputat, 63.387 lei – PFA, consultanță tehnologia informației, dividende în valoare de 1.628 lei, dar și dobânzi de 56 euro, 220 lei și 55 dolari.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Bau a spus: (decembrie 29th, 2017 at 16:38 )

Sa inteleg ca este din comuna suburban a Timisoarei…. Mogosoaia ? Sau tot vreun Agamita ca si colegul sau de partid din Senat . Ia sa vedeti cati cetateni din Timis au candidat pe liste la Bucuresti !?
Ca invers mai avem fara …numar .

Mada a spus: (decembrie 29th, 2017 at 18:43 )

Ce conteaza de unde este, @Bau, daca face pentru Timis cat toti ceilalti parlamentari la un loc?

gringo a spus: (decembrie 29th, 2017 at 20:03 )

indiferent de unde ii, dai pe asta 100 ca robu. si n-ar fi rau sa-l punem primar.

marian a spus: (decembrie 29th, 2017 at 22:22 )

Bau, eu nu am absolut nimio proprietate pr numele meu (si am doar cardul de salarii). Nici casa in care m-am nascut, nici casa in care stau. Conform logicii tale, eu nu exist? Eu nu am dreptul sa traiesc si sa lucrez in si pentru judetul asta? :))
Csf? Ncsf, cand vrei sa comentezi de dragul de a comenta. Fara sa gandesti.

Alin a spus: (decembrie 30th, 2017 at 02:46 )

A facut pentru Timis…. fix 0. Este o unealta a securistilor (vezi cine e tasu si in care cercuri se invarte). Se baga iin seama pe chestii populiste sa primeasca ceva like-uri, a stat pe functii cate 2-3 luni (exact ca pupezele PSD-iste), totul culminand cu o demisie in guvernul Ciolos, cu 3 luni inainte de terminarea mandatului, lasand balta initiativele care trebuiau promovate pe final de mandat. Vad aici lingai USR-isti care il pupa in fund. Asta e… intr-o parte avem hotii de la PSD, in cealalta parte securistii care ne-au distrus tara ( educatia, sanatatea, infrastructura ) prin impostura de a manevra lucrurile din umbra. Avem servicii care si-au tras partea leului si acum fac pe moralistii si spun ca-s incoruptibili. Dupa 5-6 ani (sau cati or fi) de Canada, aterizeaza deputat…. Apoi se mira ca le stim trecutul si le intuim viitorul, dar ei sunt prosti de bubuie.

birlic a spus: (decembrie 30th, 2017 at 09:23 )

mai Drula ,Vadim a fost mic copil pe langa ce faceti voi in Parlament ,da macar el era baiat destept si stia cand sa intervina ,dar cu vuvuzelele ce faceti in Parlament ,sau acestea sunt luari de cuvant si initiative legislative ,fluturi pe lampa ce sunteti . Uuuu Saltimbacilor Raiiii

gringo a spus: (decembrie 30th, 2017 at 14:03 )

birlic, si tu esti baiat destept, si dragnea, si ponta, si tudose, si firea, si vasileasca. si pop, mai ales. pana la victoria finala.

Bau a spus: (decembrie 31st, 2017 at 12:12 )

@marian – ai tot dreptul sa lucrezi , traiesti si sa reprezinti judetul „asta” , doar ai spuns ca esti aici si cu bune si cu rele . Dl. Drula insa nu este de aici dar reprezinta judetul ! Nu este nimic ciudat in asta ? Foarte bine atunci , sa nici nu mai propunem parlamentari localnici , daca cei din Mogosoaia ne reprezinta asa de bine !!??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.