BC SCM Timișoara a învins în „deplasare” pe BC Timba Timişoara cu scorul de 98-83 (20-27, 25-17, 24-19, 29-20). A fost un meci spectaculos, în care Timba a condus mult timp, dar a plătit tribut unei bănci extrem de reduse. „Leii din Banat” au impresionat, din nou, la aruncările de la semidistanță, cu 26 de reușite din 43 de încercări, dar au marcat și 11 „trițe”, multe în momente importante ale partidei.

Gazdele de la Timba au reușit un prim sfert excelent, 27-20, ținând ștacheta ridicată și în sfertul secund. Cu trecerea timpului, BC SCM s-a apropiat și a trecut la conducere, dar s-a distanțat clar doar în ultima secvență a partidei. Gazdele au avut un maxim de +12, iar oaspeții, un +22 spre final, victoria obținută fiind meritată și garantând locul secund și după această rundă. Trei jucatori au fost în double-double, doi de la gazde și unul de la oaspeți, într-un joc cu 39 de recuperări de fiecare echipă. De la BC SCM Timișoara s-au remarcat: Jordan Burdgess, cu 22 puncte (1×3), 10 recuperări și 2 pase decisive, Igor Mijajlovic, cu 16 puncte (4×3), 3 recuperări și 6 pase decisive, și Milos Komatina, cu 14 puncte (1×3), 3 recuperări și 3 pase decisive. La Timba, principalii marcatori au fost Cameron Naylor, cu 21 puncte (1×3), 12 recuperări și 3 pase decisive, Pavle Reljic, cu 19 puncte, 2 recuperări și 5 pase decisive, și Mario Lazar, cu 11 puncte, 14 recuperări și 3 pase decisive.
„Leii” raman „serifi” in oras dupa un meci destul de complicat cu „Ursii”
Etichete










































Comentarii prin facebook