Politehnica a ramas fara antrenor. Reziliere de comun acord cu Bogdan Andone

A venit, şi-a adus oamenii, a îndepărtat din jucători, şi-a adus jucători, şi pleacă fără să impresioneze. Povestea pe scurt a antrenorului Bogdan Andone la cârma „echipei suporterilor”.

Politehnica Timişoara a reziliat marți contractul cu tehnicianul echipei, Bogdan Andone. Acesta va pleca împreună cu tot staff-ul, antrenorul secund Gabriel Vochin, antrenorul cu portarii Mihai Ștețca, precum și team-managerul Aurelian Băbuțan. Dacă despărţirea s-a produs de comun acord, nu se poate spune că până acum totul a fost lapte şi miere. Bogdan Andone nu a fost un antrenor ieftin, iar transferurile făcute cu el la cârmă au costat destul, asta în condiţiile în care au şi fost îndepărtaţi jucători emblematici. În plus, oameni din club se plângeau de regimul impus de antrenor.

Politehnica este în grafic, fiind pe locul 7, dar la un moment dat se vorbea de locul 3, de care echipa s-a îndepărat dupa singurele partide disputate oficial în 2018, 1-2 cu Târgovişte şi 2-2 cu Clinceni, în meciuri avute în mână de violeţi, ambele pe teren propriu. Marea realizare a acestui staff venit de la Olimpia Satu Mare este acel 2-1 cu UTA Bătrâna Domană, Politehnica trecând însă pe lângă o victorie istorică în faţa lui Poli în Cupă. Prim-divizionara s-a impus atunci cu 1-0, chiar dacă venea după un 0-7 cu FCSB! „Vreau să mulțumesc tuturor, pentru șansa pe care mi-au oferit-o în vară, de a antrena un club atât de iubit precum Politehnica Timișoara. Mulțumesc Universității Politehnica, domnului rector Șerban, mulțumesc celor din Druckeria – care, de altfel, m-au convins să vin la Timișoara – mulțumesc jucătorilor pentru modul în care s-au antrenat și s-au comportat la meciuri sub comanda mea. Nu în ultimul rând, mulțumesc suporterilor, care înseamnă, practic, totul pentru această echipă. Le mulțumesc pentru susținere, au fost mereu aproape și alături de echipă. Din păcate, aceasta a fost decizia pe care am luat-o, chiar înaintea meciului cu Clinceni. A fost decizia mea, am avut discuții cu băieții, care au încercat să mă convingă să rămân, însă în cele din urmă, pe cale amiabilă, am rămas la prima mea hotărâre. E o decizie grea, dificilă, dar care, poate, e pentru binele echipei și pentru binele clubului pe viitor”, a declarat Bogdan Andone, pentru site-ul clubului.

Conducerea clubului a demarat negocieri cu un nou tehnician, dar două piste, dorite cu ardoare şi de suporteri, Cosmin Petruescu, respectiv Romulus Buia, au picat, aceştia fiind angrenaţi la echipele lor de club. Este posibil ca soluţie de avarie până în vară să fie numit un antrenor din Timişoara. Totul se va decide până vineri. (foto: www.prosport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Dorel a spus: (martie 14th, 2018 at 13:22 )

Ei parca aveau sloganul cu „granitza la Orsova” si au ajuns in situatia de avea staff, conducere si multi jucatori din Miticia. Halal principii ! MaI multi timisoreni avea AX-ul in L1 !

DoarTimisoara a spus: (martie 14th, 2018 at 14:11 )

@Dorel : Mai urat era sloganu ala ca nu ne dorim Liga1 unde sunt plin de mafioti etc. Acuma viseaza numai Liga 1 :))) , penibil ca de obicei .

Mbombe Ion a spus: (martie 14th, 2018 at 14:45 )

Vor alege suporterii unul si mai si !

Poli 21 a spus: (martie 14th, 2018 at 16:06 )

Aoleu, si eu care nu stiam ca baietii desculti au avut si un antrenor.

Ion Oncescu a spus: (martie 14th, 2018 at 20:32 )

Bine ca a facut Robu echipa de prima liga ca altfel vedeam fotbal doar pe maidanele din Becicherecu Mic.

INO a spus: (martie 14th, 2018 at 21:25 )

S.P.P.!SA SIS CU PROMOVAREA ÎN LIGA 1 ȘI CÂȘTIGAREA CAMPIONATULUI!!LĂSAȚI CĂ ÎL DAU AFARĂ PE POPA DE LA UTA ȘI MAI IA ȘI EL O PENS
IE DE LA ASU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Ion Oncescu a spus: (martie 14th, 2018 at 22:05 )

Robi a tinut in viata fotbalul din Timisoara. Timisoara va face tot posibilul ca Robu sa castige si urmatorul mandat! Hai Poli, Hai Robu!

Ion Oncescu a spus: (martie 14th, 2018 at 22:08 )

Cu Robu inainte!! Eu votez Robu! Faceti la fel daca nu vreti sa fie iar ca pe vremea lui ciuhandu. Robu = prosperitate!

hahaha a spus: (martie 15th, 2018 at 01:19 )

ce va mai place sa il suget.i pe robu….tot cu asu o sa tineti cand ve dispare recasul…

muieAlin muieToader a spus: (martie 15th, 2018 at 17:44 )

Domnule Alin Toader, care este rolul ghilimelelor la Echipa Suporterilor. Stii cum e finantata echipa? Faci misto ieftin? Care e gluma?! Poti explica?

RUSINE BOGDAN MARTA a spus: (martie 15th, 2018 at 17:51 )

Rusine Bogdan Marta! Rusine de parintii tai care te-au crescut si de dascalii pe care I-am avut impreuna la liceu! sa-ti fie rusine imbecilule ca rahatu vostru de site de stiri dezinformeaza flagrant! ramaneti cu cele 600 de vizite zilnice din care jumate is a lu mama lu Marta like a Chinese farmer
Rusine sa va fie!

RUSINE BOGDAN MARTA a spus: (martie 15th, 2018 at 17:52 )

moohye Alin Toader !

anteconbega a spus: (martie 16th, 2018 at 05:31 )

Doaamne, cine-l suduie pe Bogdan Marta de parcă acesta ar fi un cocălar de frunte? Dar, oricum, who the fuck is Marta? E fată, e băiat?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.