Targ pentru pofticiosi, cu delicatese pe saturate, la Iulius Mall

Macarons, torturi, dar și șuncă, dulceață sau jambon – toate îi așteaptă pe pofticioși, la acest sfârșit de săptămână, la un festival al delicateselor. Acesta va avea loc la Iulius Mall, unde sunt programate și alte acțiuni, pentru întreaga familie.

Se anunță un weekend savuros la Iulius Mall, unde, în perioada 23 – 25 martie, are loc Festivalul Delicateselor. Produse apicole, prăjituri de casă, condimente, fructe confiate, siropuri, dulceţuri naturale, mezeluri, produse de cofetărie şi patiserie, vinuri fine şi alte bunătăţi îi așteaptă pe pofticioși, până duminică, la parterul mallului. Pentru că femeile iubesc bijuteriile şi accesoriile care le pun frumuseţea în valoare, ele vor găsi aici și un târg special. De vineri până duminică, la demisol, aproximativ 30 de expozanţi își vor prezenta creaţiile originale. O nouă întâlnire a copiilor cu lumea fantastică va avea loc duminică, de la ora 12, în food court. Marionetele vor istorisi povestea „Cei trei purceluşi”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Echipa momentului din Timişoara vrea o nouă victorie

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara vor încheia perioada aglomerată a jocurilor interne oficiale cu partida de mâine, de la ora 18.00, din etapa a XXIV-a a Ligii Zimbrilor. Adversara bănățenilor este penultima clasată CSM Bacău. În precedentele două întâlniri din acest sezon, trupa de pe Bega i-a învins pe handbaliștii moldavi. „Vom vedea cum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa momentului din Timişoara vrea o nouă victorie
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

PROFI

Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu

„SC PROFI ROM FOOD SRL anunta publicul interest asupra depunerii solicitarii de emitere  a acordului de mediu pentru proiectul „SCHIMBARE DESTINATIE LA PARTER DIN SALA DE SPORT IN SPATIU COMERCIAL,COMPARTIMENTARI INTERIOARE SI AMENAJARE LOCURI DE PARCARE IN INCINTA.AMPLASARE FIRMA PE FATADA ,Timisoara, str. Avram Imbroane, nr.9, CF.nr. 445680, Nr.Top. 445680, Jud.Timis.” propus a fi amplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa dintre Nicolae Robu şi consilierii locali PSD contiuă la cote şi mai înalte, după ultima acţiune a primarului de-a tăia cablurile aeriene din central oraşului. Aleşii PSD se întreabă dacă primarul are examen psihologic făcut la zi. Ultima acţiune a lui Nicolae Robu, tăiatul cablurilor de internet şi TV de pe stâlpii din zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aleşii PSD din CL Timişoara se întreabă: „Nicolae Robu a făcut examenul psihologic pentru obținerea avizului medical?”
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara vor încheia perioada aglomerată a jocurilor interne oficiale cu partida de mâine, de la ora 18.00, din etapa a XXIV-a a Ligii Zimbrilor. Adversara bănățenilor este penultima clasată CSM Bacău. În precedentele două întâlniri din acest sezon, trupa de pe Bega i-a învins pe handbaliștii moldavi. „Vom vedea cum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa momentului din Timişoara vrea o nouă victorie
Zilele trecute, la sediul Primăriei Ghiroda au fost semnate şase contracte privind servicii de întocmire studii de fezabilitate pentru şase obiective investiționale. La începutul anului, au fost semnate alte 15 contracte privind serviciile de proiectare şi asistenţă tehnică vizând realizarea a tot atâtea obiective. „Realizare 4 benzi de circulaţie de la sens giratoriu DN6 până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Ghiroda continuă investiţiile pe bandă rulantă
Atitudine, determinare, ambiţie, iar recompensa a fost pe măsură. Sportivii Clubului Sportiv Phoenix Buziaş au participat la o competiţie de kick-boxing, la finalul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din Deva, la iniţiativa clubului Gladyator’s Gym. La eveniment au participat 250 de sportivi, care au reprezentat 50 de cluburi din România şi Republica Moldova. CS Phoenix...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remarcabil. 7 medalii din 7 posibile pentru sportivii din Buziaş
Timișorenii care își abandonează deșeurile pe domeniul public sunt prinși în toate zonele orașului. În Piața Traian, spre exemplu, un bărbat a aruncat saci întregi cu deșeuri, dintr-un microbuz. A fost fotografiat în „acțiune”, apoi identificat și amendat de polițiștii locali În aceste zile, un cetățean care a abandonat dintr-un microbuz saci cu deșeuri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nesimţire fără limite. Un timișorean a fost fotografiat și amendat după ce a aruncat saci cu deșeuri în Piața Traian, direct din microbuz
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș precizeza faptul că s-a modificat valabilitatea cardului european de asigurat. Practic, perioada de valabilitate a cardului european a crescut la doi ani de la dată emiterii, față de un an cât era până acum. Cardul European se eliberează la solicitarea asiguraților și este gratuit. „Pentru ca o persoană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un an în plus la Cardul European de Asigurat
Noul bulevard Bogdăneştilor din Timişoara va avea două benzi de circulaţie rutieră pe sens, linii de tramvai noi pe mijloc, acestea urmând să fie înierbate. Cel puţin acesta este proiectul depus de Primăria Timişoara pentru finanţare europeană. Actualul traseu va fi continuat de la Solventul, prin viitorul subpasaj realizat aici pe sub liniile de tren,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea 95 de milioane pentru reabilitarea totală a Căii Bogdăneştilor
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com