Incepe spectacolul ecvestru de la Herneacova! Concurs de sarituri cu participare internationala

Vineri, 13 aprilie, se dă startul primului spectacol ecvestru de pe agenda competiţională a anului 2018 de la Herneacova. Herneacova National Jumping este un concurs la care vor participa 120 de cai din România, Serbia, Bulgaria și Ungaria.

România va fi reprezentată de Ionel Bucur, maestru emerit al acestui sport, Norbert Schumann, multiplu campion balcanic și național, Dunja Al Jamal, campioană balcanică și multiplă campioană naţională, Bianca Caraiman, campioană a României la juniori, Ionuț Ursache, campion balcanic, Claudiu Gheorghe, locul 24 mondial, sportiv calificat de mai multe ori la Olimpiadă, Florin Lateș și Melisa Kasler. Premiile puse în joc pentru această ediție depășesc 30.000 de euro în cele două manşe de concurs. Herneacova National Jumping este o competiție organizată de Federatia Ecvestră Română si Domeniul Herneacova și se desfășoară în perioada 13 – 15 aprilie, respectiv 20 – 22 aprilie, între orele 9 şi 19. Intrarea spectatorilor este liberă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Administratie vezi arhiva Administratie

Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

maria grapini

Ce surpriză! Partidul Mariei Grapini îl susţine pe “prefectul Călin Dobra” la preşedinţia CJ Timiş

Filiala Timiş a Partidul Puterii Umaniste social-liberal (PPU-sl) a decis să-i suţină la alegerile locale pe candidaţii PSD la preşedinţia CJ Timiş şi Primăria Timişoara, Călin Dobra şi, respectiv Voichiţa Lăzureanu. Într-un comunicat de presă al acestei formaţiuni, lui Călin Dobra I se atribuie funcţia de prefect. Printr-un comunicat de presă, organizaţia Timiş a partidului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce surpriză! Partidul Mariei Grapini îl susţine pe “prefectul Călin Dobra” la preşedinţia CJ Timiş
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

Pobeda Dudestii Vechi

“Bulgarii” și-au adjudecat Cupa României, faza județeană

Într-o atmosferă care caracterizează bine ceea ce se întâmplă în România de azi, sport fără spectatori și oameni cu măști la tot pasul, s-a disputat finala fazei județene a Cupei României. Două dintre fruntașele Diviziei D Timiș au venit la stadion cu testele Covid-19 făcute și doar așa a început singurul joc de fotbal oficial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Bulgarii” și-au adjudecat Cupa României, faza județeană
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Aeroportul din Timișoara

Mai multe curse de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Revin destinaţiile spre Germania, dar şi curse noi spre Antalya

De pe Aeroportul Internaţional Timişoara repornesc, de luna viitoare, o serie de noi curse aeriene. Vor fi legături spre Germania, noi zboruri spre capitală, dar şi destinații de vacanță cu zbor direct din Timișoara. Începând din data de 3 august, compania aeriană Lufthansa va relua operarea curselor aeriene de pe Aeroportul Timișoara spre și dinspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe curse de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Revin destinaţiile spre Germania, dar şi curse noi spre Antalya

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Filiala Timiş a Partidul Puterii Umaniste social-liberal (PPU-sl) a decis să-i suţină la alegerile locale pe candidaţii PSD la preşedinţia CJ Timiş şi Primăria Timişoara, Călin Dobra şi, respectiv Voichiţa Lăzureanu. Într-un comunicat de presă al acestei formaţiuni, lui Călin Dobra I se atribuie funcţia de prefect. Printr-un comunicat de presă, organizaţia Timiş a partidului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce surpriză! Partidul Mariei Grapini îl susţine pe “prefectul Călin Dobra” la preşedinţia CJ Timiş
Conducerea administrativă a Primăriei Timişoara a reuşit să organizeze, luni, 3 august, o şedinţă festivă, dedicată Zilei Timişoarei, la care singurii care au ştiut ce se întâmplă au fost doar aleşii locali şi câţiva membri ai departamentului tehnic. Convocată iniţial prin intermediul unei videoconferințe, şedinţa s-a transformat în una „pe viu”,consilierii locali fiind convocaţi, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şedinţă festivă de Ziua Timişoarei la Consiliul Local, ţinută „în familie”, fără acces din partea poporului
Polițiștii și jandarmii din Timiș au fost, din nou în controale antiCovid, pentru a vedea dacă se respectă măsurile de distanțare în timpul pandemiei de coronavirus.În 2 august, oamenii legii au verificat 302 societăți comerciale din Timiș. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 11 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș: 11 amenzi, în 24 de ore, pentru cei care nu respectă normele de protecție antiCovid
Alianţa USR PLUS a finalizat luni etapa anunţării numelor cu care va candida la funcţia de primar în Timiş. Încheierea acestei etape are loc la Dumbrăviţa, comuna periurbană a Timişoarei, şi aceasta pentru că aici alianţa a obţinut rezultate excelente la precedentele alegeri. Horia Bugarin va încerca să câştige locul de primar în una dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR PLUS a lansat şi ultimul candidat la funcţia de primar din Timiş. Horia Bugarin vrea postul, la Dumbrăviţa
Unul dintre cele mai dragi proiecte ale primarului Nicolae Robu se prelungeşte mai mult decât se aştepta oricine. Drumul Boilor, alternativa creată de Primăria Timişoara la drumul judeţean dintre oraş şi Moşniţa Nouă e în continuare în stadiul de „se lucrează ceea ce se poate”, aşa cum spunea chiar Robu. Ceea ce putea fi o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Drumul Boilor primarul Robu anunţă progresul momentului: „Se lucrează ceea ce se poate”
Polițiștii au întocmit un dosar penal unei femei de 33 de ani, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și pentru conducere fără permis de conducere. În 1 august, ora 22:00, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control, în Topolovățu Mare un autoturism, condus de o femeie, de 33 de ani, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O femeie de 33 de ani, la volan, băută și fără permis, pe străzile unei localități din Timiș
Peste 130 de persoane cu Covid-19 sunt internate în spitale, în Timiș, la începutul acestei săptămâni. Zece pacienți sunt la Terapie Intensivă. În Timișoara sunt 10 focare de Covid-19 active. La începutul acestei săptămâni, în spitalele din Timiș sunt 132 de persoane cu Covid-19 internate: opt persoane sunt asimptomatice, 70 de persoane sunt cu forme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș.  Zece pacienți cu SARS-Cov2 sunt în Terapie Intensivă, ventilați mecanic. Focare active de Covid-19/UPDATE
Top