Ziua Timișoarei, seara 1: Antonia, tatuaje și artificii / FOTO

Concertele au început deja în Piața Victoriei, iar prima zi de sărbătoare a fost foarte pe placul adolescenților care au umplut zona centrală a orașului. Cu toții au venit să-i vadă pe Lidia Buble, Alex Velea, Antonia şi Connect-R.

De Ziua Timișoarei, vineri, în 3 august, urcă pe scena din Piața Operei artiști care fac parte din playlisturile adolescenților. Showul este prezentat, ca de obicei, de eternul Florin Mihoc, iar primarul Nicolae Robu, fericit că a mers cu vaporașul pe Bega pe ploaie, a venit să le ureze puștilor distracție plăcută. Lidia Buble a dat deja tonul, iar apoi a venit Alex Velea, care și-a etalat mândru colecția de tatuaje. Iubita lui, Antonia, era următoarea pe scenă, iar finalul i-a aparținut lui Connect-R. Ambii au mai cântat la Ziua Timișoarei: Antonia chiar anul trecut, iar Connect-R, în 2014. La ediția din acest an, un incident s-ar fi putut solda cu grave consecințe, după ce un tânăr a fost filmat de un alt spectator, în timp ce agita în public un pistol cu bile. El a fost dus la poliție.

Sâmbătă, 4 august, tot de la ora 19.30, în Piaţa Victoriei va avea loc o altă serie de concerte cu Phoenix, Horia Brenciu & HB Orchestra, Tudor Chirilă şi Vama. Duminică, 5 august, începând cu ora 19.30, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, une sevor întâlni cu Axis, Bega Blues Band, alături de Sanat Deliorman din Turcia și cei de la The Petting Blues Band (Serbia).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Kelby Kramer, al treilea transfer al verii

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a mai perfectat o mutare pentru sezonul viitor. Kelby Kramer (24 de ani, 2,13 metri, 115 kilograme), un jucător american care în momentul de față activează în Venezuela, este noul pivot al echipei bănăţene. Născut la Rock Springs (statul Wyoming) pe 17 august 1999, acesta a absolvit Minnesota State University,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kelby Kramer, al treilea transfer al verii
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii

La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

aerotim

Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă

Aeroportul Internațional Timișoara e pe locul III în ţară, când vorbim despre transportul aerian de marfă. Nu are curse internaționale spre destinații nenumărate sau extraordinare, dar AIT se poate lăuda de o poziție excelentă în domeniul transporturilor aeriene de mărfuri. Conform datelor oficiale de la Statistică, cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara a mai perfectat o mutare pentru sezonul viitor. Kelby Kramer (24 de ani, 2,13 metri, 115 kilograme), un jucător american care în momentul de față activează în Venezuela, este noul pivot al echipei bănăţene. Născut la Rock Springs (statul Wyoming) pe 17 august 1999, acesta a absolvit Minnesota State University,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kelby Kramer, al treilea transfer al verii
Primăria Timișoara continuă lucrările de întreținere și reparare a drumurilor precum și a rețelelor de apă și canalizare din oraș și pe parcursul verii, astfel încât vor surveni închideri de circulație rutieră în mai multe zone din oraș. La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria restricționează circulația rutieră pe mai multe străzi din oraș
Aeroportul Internațional Timișoara e pe locul III în ţară, când vorbim despre transportul aerian de marfă. Nu are curse internaționale spre destinații nenumărate sau extraordinare, dar AIT se poate lăuda de o poziție excelentă în domeniul transporturilor aeriene de mărfuri. Conform datelor oficiale de la Statistică, cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aeroportul Internațional Timișoara, în top III la transport aerian de marfă
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare la creştinii ortodocşi. Obiceiuri şi tradiţii
La prima întâlnire pe care cei din PNL Timiş au avut-o după alegerile locale, marea supriză a fost prezenţa lui Nicolae Robu. El a reuşit să-i irite pe cei prezenţi, pretinzând că, dacă nu ar fi candidat susţinut de PNL, ar fi câştigat Primăria Timişoara. Prima reuniune a liberalilor de după alegerile locale, nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la prima întâlnire a liberalilor din Timiş de după alegeri. A fost prezent şi Nicolae Robu, care a reuşit să-i irite pe cei prezenţi
Activitatea s-a reluat în forță pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei. Circa 400 de persoane, inclusiv muncitori dulgheri, fierari, mecanici, șoferi, laboranți s-au aflat săptămâna aceasta pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud. Cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara spun că stadiul lucrării se aproprie de 90%. La partea de drum se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara anunță că lucrările la Centura Sud au ajuns la 90 la sută din total/Foto
La primul meci al tricolorilor de la Campionatul European de Fotbal, timp de 90 minute, România a trăit unele dintre cele mai intense emoții, iar finalul a fost aplaudat la unison de întreaga țară. Emoţiile au fost intense şi printre numeroşii timișoreni veniţi să urmărească meciul în Iulius Town, care, în continuare, difuzează toate partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciul României la EURO 2024 se vede pe terasa exterioară din Iulius Town Timișoara
Un multiplu campion al Austriei și totodată căpitanul naționalei acestei țări se alătură lotului echipei de baschet SCM Timişoara pentru sezonul 2024-2025! Conducătorul de joc Bogić Vujošević (31 de ani, 1,90 metri, 87 de kilograme), ultima dată la BC Viena, și-a dat acordul pentru a evolua în alb-violet. El a fost adversar în ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Căpitanul Austriei, jucător cu 14 trofee în carieră și vicecampion mondial U19, va juca în alb-violet
Top