A trecut petrecerea lui Dragnea jr, ANAF începe să taxeze nunțile

ANAF a început să trimită viitorilor miri formulare în care aceștia să specifice relațiile economice pe care le au cu firme, PFA și altele, furnizoare de servicii muzică, fotografie și spațiu, scrie Profit.ro. Acțiunea ANAf are loc la puțin timp după faimoasa nuntă a fiului lui Liviu Dragnea.
anaf
Tinerii care intenționează să se căsătorească au primit de la ANAF solicitări pentru a declara, într-un formular, contractele semnate cu restaurante, dar și servicii de muzică și fotografie, în contextul căsătoriilor civile și religioase. ANAF solicită nume de persoane sau firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Profit.ro a prezentat un astfel de document din județul Argeș, dar inițiativa va fi pusă în vigoare la nivelul întregii țări.

Fiscul motivează că pentru astfel de servicii sunt încasate sume mari de bani care, de cele mai multe ori, nu ar fi declarate. Din formularul de la Fisc lipsește doar taxa dată la Biserică pentru astfel de evenimente. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei, mai arată sursa citată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (octombrie 18th, 2018 at 11:20 )

anaf, nu v-a invitat nimeni la nunta.

Gigi a spus: (octombrie 18th, 2018 at 16:26 )

Tara plina de idioți… STATUL a cedat tot către straini:petrol, gaze, ape, păduri, etc… Acuma se agata de o banala nunta. SENTINȚA.. GLONȚUL PT. CEI VINOVAȚI.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.