Expoziţii, concerte de fanfară, ţinute militare. Fotografii în echipament de aviator. Toate aceste, dar și alte surprize vă așteaptă sâmbătă, 20 septembrie, la Iulius Mall, la Ziua Armatei României.
Zodia „maimuței” sau vremea Liviului Vodă
De aproape doi ani, România a încăput pe mâna unui partid de „maimuțe”. N-o spune subsemnatul, nici măcar opoziția, ci unul dintre greii partidului, fost ministru important (Apărare) chiar în această perioadă.
Săli de terapie de peste 200.000 de euro, pentru copiii cu probleme din Lugoj și estul Timișului
Un nou corp de clădire destinat terapiilor educaționale și specifice la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj a fost finalizat și dat în folosință. Vorbim despre o investiție începută anul trecut și realizată din bugetul CJ Timiș.
Se închide din nou Pasajul Michelangelo
Aquatim continuă lucrările de întreținere la stația de pompare a apelor uzate din Pasajul Michelangelo. Asta înseamnă restricții de trafic timp de câteva ceasuri. Se întâmplă în această sâmbătă, dar și în următoarele două.
Lovitură pentru Liviu Dragnea și Tudorel Toader din partea CSM
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că prevederile OUG pentru legile justiției nu se aplică retroactiv. Condiția de vechime de 10 ani urmează să se aplice doar procurorilor care urmează să intre de acum înainte în DNA, DIICOT sau Parchetul General.
Sute de amenzi, în 2 săptămâni, pentru bizonii care blochează liniile de tramvai și pistele de biciclete
Șoferii din Timișoara blochează la greu liniile de tramvai, intrările în curți și pistele de biciclete. Aproape că nu există zi în care polițiștii locali să nu amendeze un conducător auto care și-a lăsat mașina unde i s-a năzărit, fără să-i pese. Numai de la începutul lunii octombrie au fost date în jur de 300 de amenzi.
Pelici revine acasă. Dar nu acum, ci pe post de Moș Crăciun de rit vechi
Nu acum, dar va fi! Site-ul Ripensiei notează o veste excepţională. Unul din cei mai buni tehnicieni de-ai locului, care nu a fost recunoscut aici la adevărata valoare, va reveni pe Bega. Dar nu chiar acum…
Eurobarometru: aproape două treimi din români ar vota pentru rămânerea în UE
Aproape jumătate dintre români (49%) văd ca un lucru bun apartenența la Uniunea Europeană, iar în cazul unui referendum pe această temă, 65% ar vota pentru rămânerea în UE. Aceste date și altele apar într-un eurobarometru prezentat miercuri de Parlamentul European.
Au trecut 222 de ani de la apariția ruletei
Printre cele mai populare jocuri de noroc din istoria omenirii se număra, cu siguranță, și ruleta. De la modelul dezvoltat de matematicianul și filozoful francez Blaise Pascal în 1796 (cea mai credibilă teorie) și până la jocul online de ruletă cu dealeri live, așa cum putem găsi la Betano Casino, acest joc de noroc a suferit destule modificări, însă a fost mereu apreciat datorită regulilor de joc foarte simple și posibilității realizării unor câștiguri fabuloase, într-un timp foarte scurt.
,,Wild Blood’’ unul din jocurile potrivite pentru Halloween
Lansat pe piață în anul 2012 de Gameloft, jocul video Wild Blood a făcut furori la vremea sa în rândul celor pasionați de gaming, datorită poveștii pe care este bazat și graficii de excepție, fiind destul de popular chiar și la 6 ani de la lansare, mai ales în rândul celor pasionați de filme horror.
Se caută un vandal! A spart geamul unui tramvai Armonia / VIDEO
Unii călători care folosesc transportul în comun se comportă ca scăpați din pădure. Este și cazul unui bărbat care, miercuri dimineață, din senin, într-un tramvai gol, a luat ciocănelul pentru situații de urgență și a spart un geam.
Mastodont pe șoselele din vestul țării, în drum spre Hunedoara
Mare atenție, dacă aveți drum, în următoarele zile, pe șoselele din vestul țării. Sunt toate șansele să vă intersectați cu un convoi agabaritic, care trebuie să ajungă la Hunedoara.
S-a dat cu verde! Din nou, vopsea pe o pistă de biciclete din Timișoara
Vopseaua verde se întoarce! Pe proaspăt refăcuta pistă de biciclete de pe lângă Parcul Botanic! Bicicliștii au reclamat de mai multe ori în trecut această soluție, pe care o consideră periculoasă. Reprezentanții PMT susțin însă că este exact ce trebuie. Acum trei ani, Nicolae Robu spunea că nu se va mai da cu vopsea. Pista…
Sute de pneumonii în Timiș, în ultimele două săptămâni. Zeci de pacienți au fost internați
Au apărut virozele și pneumoniile în Timiș. Asta, chiar dacă vremea de afară nu prea arată ca una de toamnă. Mii de cazuri de viroze au fost înregistrate în numai două săptămâni. Au apărut și sute de cazuri de pneumonii.
De la palmieri, la coșuri de gunoi. Horticultura va face și curățenie în Timișoara
Abia la sfârșitul lunii decembrie am putea afla cine se va ocupa de măturat și golirea coșurilor de gunoi în următorii 4 ani. Până atunci, Horticultura este cea care va face curățenie pe străzile din Timișoara. E soluția de urgență la care va apela primăria, care n-a reușit decât acum să dea drumul licitației pentru salubrizare.
Cancerul la sân – doi medici vă răspund la întrebări, la Timișoara
La Timișoara puteți afla mai multe informații despre cancerul la sân, la o sesiune de întrebări – răspunsuri la care participarea este gratuită. Acesta este organizată de Mămicile Mai Tari Ca Google (MMTCG).
Indicatoare care vă obligă să virați la dreapta pe centura Timișoarei
Pe centura Timișoarei au fost montate indicatoare care vă obligă să virați la dreapta! Pe varianta de ocolire a urbei de pe Bega nu mai aveți voie să virați la stânga, pe drumurile de exploatare.
Pieton ucis de o mașină lângă Becicherecu Mic
Neglijența i-a fost fatală. Un bărbat din Timiș și-a găsit sfârșitul în urma unui accident care s-a produs în această dimineață, pe DN6, în apropiere de Timișoara.
Mort de beat, fiul lui Miron Cozma a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat
A ratat virajul și s-a „plantat” cu mașina pe spațiul verde din mijlocul intersecției din Piața Bălcescu. Apoi a rupt-o la fugă. Este isprava unui șofer pe care polițiștii l-au găsit ulterior abia ținându-se pe picioare. Au avut atunci 2 suprize!
Angajatori de Top Timișoara: târgul de carieră unde găsești peste 3.000 de locuri de muncă
Ești în căutarea unui loc de muncă? Ai șanse foarte mari să-l găsești la finele acestei săptămâni, la Timișoara, la Angajatori de Top. Vor fi 70 de companii care oferă peste 3.000 de oportunități de carieră. În plus, poți participa la 25 de workshop-uri și conferințe.
- 1
- 2