Cumpărau la preț de chilipir televizoare, laptopuri și alte obiecte, deși știau bine că provin din „lovituri” date de hoți în comunele din jurul Timișoarei. Trei bărbați au fost săltați, miercuri, de oamenii legii.

În această dimineață, Polițiștii Postului de Poliție Giroc, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale și Secția 1 Poliție Rurală, au făcut, miercuri, 3 percheziții în Timișoara. Au fost vizați 3 bărbați care despre care oamenii legii aveau informații că aveau legături de… afaceri cu hoții care acționează în casele sau imobilele în construcție din Giroc și Dumbrăvița. „În urma perchezițiilor, la domiciliile celor în cauză au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor televizoare, laptopuri, telefoane mobile și scule folosite în construcții. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, bănuiții fiind conduși la sediul Postului de Poliție Giroc pentru audieri”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș. La percheziții au participat luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale al IPJ Timiș și jandarmi de la Gruparea Mobilă „Glad Voievod”.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4083″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]












































Comentarii prin facebook