Protest la Liceul Pedagogic din Timișoara. Elevii au strigat „Vrem schimbare!” / VIDEO

Aproximativ 200 de elevi au protestat joi, în pauză, la Liceul Pedagogic din Timișoara. Ei cer să li se acorde dreptul de a ieși și intra în școală atunci când doresc. Cu o singură condiție: să fi împlinit 18 ani.

Protestul a avut loc joi dimineață, iar elevii de la Liceul Pedagogic au scandat „Vrem schimbare”. Practic, adolescenții vor să se revină asupra decizia de a nu li se permite să părăsească școala decât atunci când fac cerere în acest sens, în timpul pauzelor, pe parcursul zilelor de curs.

Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Timiș au inițiat un protest online de Ziua Educației, în 5 octombrie, în care au cerut ca elevii majori să poată părăsi incinta școli, așa cum stipulează statutul elevului. „Practici precum privarea elevului de drepturile sale fundamentale, cum ar fi dreptul elevilor majori de a părăsi incinta unității de învățământ – problemă din ce în ce mai întâlnită în școlile timișene – nu vor fi trecute niciodată cu vederea de structura noastră”, transmit reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș.

Inspectorul școlar general Aura Danielescu spune că profesorii răspund de siguranța copiilor. „Programul de școală este program de școală. Noi avem o legislație în vigoare, avem regulamente, avem acte normative care ne obligă să protejăm elevii, să avem grijă de securitatea lor în incinta școlii. Noi răspundem de viața lor și de siguranța lor cât timp sunt la școală”, a spus Danielescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 18th, 2018 at 11:57 )

Varianta din titlu: Elevii au strigat „Vrem schimbare!”
Varianta de interior text: Protestul a avut loc joi dimineață, iar elevii de la Liceul Pedagogic au scandat „Vrem plimbare”.
Ipoteză: Plimbarea poate fi o schimbare!
Faptul că dna Aura nu înţelege situaţia, ar putea fi de mirare… Oricum, un elev de 18 ani cu drept de vot are discernământul necesar pentru a ieşi în pauză din şcoală…

Costel a spus: (octombrie 18th, 2018 at 14:57 )

@anteconbenga, tu muncești undeva? Dacă, în timpul orelor de program părăsești compania și te lovește o mașină, chiar dacă nu ești de vină, este ACCIDENT DE MUNCĂ. Crezi că are cineva chef de declarații, întrebări, anchetă, pentru faptul că cineva a fost suficient de idiot să plece aiurea?

anteconbega a spus: (octombrie 19th, 2018 at 08:17 )

Distinse domnule Costel, un salariat este învoit pentru a merge să-şi cumpere de mâncare în timpul programului. Sufera un accident. Este accident de munca Dacă aţi fi patron, domnu’ Costel, nu lăsaţi lucrătorii in afara unităţii, iar dacă le permiteţi, folosiţi „Bilet de voie” – cu o procedura clară. Dacă muncitorul iese de capul lui din unitate, să-şi ia o bere, de exemplu, nu este accident de muncă! Dacă accidentul de circulaţie are loc in timpul deplasarii de la locul de munca spre domiciliu (pe un traseu normal) atunci accidentul de circulaţie poate fi considerat accident de muncă. Dacă nu, nu! Adică, un elev major părăseşte incinta şcolii fără permisiunea profesorului de serviciu, ca să-şi cumpere ţigări sau un alt produs, şi este lovit de o maşină e accident de muncă? Avea cumva banca în mijlocul carosabilului? Da, nea Costele, muncesc, dovadă şi activitatea benevolă de lămurire a matale.

anteconbega a spus: (octombrie 20th, 2018 at 08:26 )

Domnule Vlad Stoian, gratulări pentru schimbarea plimbării în schimbare! Corect procedat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.