Dacă sunt Floriile, este… Vinvest. Ediția 2015 va avea loc la finele acestei săptămâni, simultan cu tradiționalul concurs care va desemna cele mai bune vinuri din România. Vizitatorii sunt invitați să participe și la o tombolă, al cărei premiu este greutatea în vin a câștigătorului.
Salonul Internațional de vinuri Vinvest a ajuns la cea de-a 12-a ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 3-5 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. În cele trei zile, peste 300 de specialiști în domeniul viticol se vor prezenta la Vinvest. Pe lângă producătorii de vin, anul acesta, salonul va pune accentul pe distribuitorii și producătorii de utilaje și de viță-de-vie. În total, la Vinvest vor exista peste 40 de standuri cu vinuri și produse de profil. „Am încercat să reunim producătorii de vin, dar și serviciile conexe, pentru că vinul nu ajunge în sticle fără ajutorul viței-de-vie, fără ajutorul utilajelor. Vorbim aici de cisterne, prese și alte utilaje, iar toate acestea se regăsesc în salon. (…) Îi invităm pe toți cei care vor să planteze viță-de-vie să vină la acest salon pentru că vor putea să achiziționeze cele dorite”, spune Lucia Pîrvu, cea căreia i se datorează acest eveniment. La Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice Vinvest, care se va desfășura în perioada 1-2 aprilie, au fost deja înscrise peste 100 de vinuri, predominant fiind vinul alb. Juriul este format din șapte specialiști, iar, la final, în funcție de punctajul obținut, vor fi acordate trei premii. Anul acesta, competiția s-ar putea transforma într-una internațională, având în vedere că la concurs au fost invitați și participanți din Republica Moldova, care încă mai au timp să-și confirme prezența. Intrarea la Vinvest se face pe baza de invitații, care se pot cumpăra de la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Mai mult, cei care achiziționează bilete pot câștiga un premiu consistent, respectiv greutatea lor în vin.
Comentarii prin facebook