Paradoxul alegatorului „traseist”

Sorin Cociobea. Îi știți povestea. Consilier județean beneficiar al „ordonanței traseiștilor” pe ruta PDL-PSD. Era să rămână anonim în politica timișeană dacă nu făcea afirmația cum că PSD este un „cancer”. „Avansați înainte”, „coborâți jos”, bun, a observat omul gaura din macaroană și s-a luminat la față. S-a proclamat apoi „independent”. Nu mă opresc acum asupra motivelor care l-au făcut să plece de la „cancer”, poate că a fost vorba de înțelegeri neonorate, treaba lor, oameni de „caracter”. Nu știu nici dacă, în termeni medicali, PDL, de unde a plecat, reprezintă și el vreo boală gravă sau dacă noul PNL aduce măcar cu vreo viroză de primăvară. Astfel ca repoziționarea sa în „independent” să dea idei opoziției pentru vreo reconfigurare a majorității în CJT sau omul doar a fugit bezmetic de „cancer” fără să țină cont de efectele gestului său.

E clar că Sorin Cociobea nu mai are cum să rămână consilier județean. După o logică de bun simț, niciunul dintre beneficiarii „ordonanței traseiștilor” nu ar mai trebui să ocupe aceste demnități după ce Parlamentul, la cererea CCR, va respinge actul normativ cu pricina. Însă strict pe cazul Cociobea, cu sau fără alte clarificări legale pe ordonanță, consilierul în cauză trebuie să lase locul următorului pe listă. Poate că unii se întreabă și acum „pe lista cui?”. Păi pe lista pe care a candidat în 2012, PDL, nu pe lista partidului de unde este dat afară, PSD (USL). Secretarul CJT e băgat în ceață. Dumnealui spune că așteaptă clarificări de la autoritatea electorală permanentă. „Practică nu există în domeniu. Eu am discutat cu colegi din alte județe, toată lumea întreabă pe toată lumea, nimeni nu are o soluție. Sperăm să primim de la București niște lămuriri”, spune Dan Ardelean, secretarul administrației județene.

E adevărat, birocrația trebuie să-și spună cuvântul. Indiferent de măsură, există procedura contestației și distracția s-ar putea prelungi până la alegerile locale din 2016. Un lucru trebuie însă înțeles: actul trădării, traseismul unui ales local, nu se poate transfera spre electoratul său. Păi eu dacă am fost fraier să votez cu Cociobea în vara lui 2012, ce fac acum?, mă trezesc peste noapte și mai grav, mare votant PSD prin vacantarea mandatului lui Cociobea? Mizeria politică care-a încurajat traseismul în mod evident nu ar mai avea limite transferând lipsa de moralitate a alesului către grupul său de alegători. Vorbesc în principiu, pentru că speța în cauză ar aduce un supleant liberal, de pe listele comune USL (PNL-PSD-PC). Că e de vorba de următorul pe listă la PDL ori la PNL, tot aia este din punctul de vedere al calcului politic, dar parcă nu e totuna să ajungem până acolo cu bătaia de joc.

Chiar dacă nu vor avea ceva de câștigat în aritmetica politică a CJT din manevra de mazilire a lui Cociobea, cei de la PSD Grindeanu au făcut un gest de normalitate. Căci, după PSD Bojin, plecarea lui Cociobea, povestea cu „cancerul”, n-ar supăra pe nimeni. Totul e sub control, iar trădătorul ar urma să rămână sub influența mașinii de vot în majoritatea pro-Bojin. Nu sunt naiv să cred în moralitatea din politică, astfel încât să pun gestul lui Sorin Grindeanu, de excludere a lui Cociobea, pe seama reîntoarcerii la principii. În fond și la urma urmelor, e vorba de o mocirlă provocată tocmai de PSD în urmă cu câteva luni. Să se spele pe cap cu ei, dar să nu încurce imoralitatea traseistului cu naivitatea electoratului său.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

antecombega a spus: (aprilie 4th, 2015 at 08:08 )

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, totuşi! Pe lângă PSD Grindeanu şi PSD Bojin există şi un PSD Simonis- Aripa Zburdalnică. Şi, de ce nu, un PSD paleo-Poenaru…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică

Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.