Dam Alexa: „Cei de la Unirea Tarlungeni vin la Timisoara sa joace”

Poli întâlneşte sâmbătă, de la ora 11:00, în a treia etapă din sezonul de play-off, Unirea Tărlungeni, echipă obişnuită să le „încurce” pe pretendentele la câştigarea seriei. Antrenorul Dan Alexa este conştient că jucătorii Unirii Tărlungeni, mulţi dintre ei cu experienţa primului eşalon, vor veni la Timişoara să joace. ”Este al doilea meci de acasă din play-off, vom întâlni o echipă bună, cu experiență. Spre lauda lor, și îi felicit pe această cale, cei de la Tărlungeni joacă bine și pun probleme, în ciuda situației dificile prin care trec. Vin la Timișoara să joace, nu au niciun fel de presiune. În componența Unirii sunt foști divizionari A, cu care ne-am întâlnit anul trecut, sunt și jucători care au evoluat la Corona în anul 2013, când ACS Poli a promovat. Dar cheia este la noi, este foarte important să abordăm meciul, să fim serioși și să ne impunem ritmul cât mai repede. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne consolida prima poziție”, a declarat Dan Alexa conform www.acspoli.ro.
Tehnicianul lui Poli crede că o victorie în faţa Unirii Tărlungeni ar fi extrem de importantă în perspectiva „dublelor” de foc cu Metalul Reşiţa şi FC Olt Slatina. „În eventualitatea în care vom obține victoria, lucrurile se vor mai liniști, mai ales că vor urma patru meciuri de foc: adică ”dublele” cu Reșița și Olt”, a mai precizat Alexa.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Rocco din Ronatz a spus: (aprilie 17th, 2015 at 15:02 )

Normal, ei saracii joaca pt. FC Olt ca aia au sarit cu BANUL !

poli a spus: (aprilie 17th, 2015 at 19:22 )

esti cam fricos…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le plătească municipalității pe proprietăți în acest an. Interesul, fie pentru plată, fie pentru a verifica doar, a fost atât de ridicat încât Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a oprit pentru scurt timp încasarea impozitelor de la persoanele juridice, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Cel puţin ultimele două, care se referă la „şarlatanul” Dominic Fritz şi la „ONG-urile sorosişte”, prin care USR vrea „acapararea „justiţiei”. Două “sondaje” a lansat, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu, în ultima perioadă”, ambele având...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV impresionant vine să joace la Liga 3, dorind să pună efectiv piciorul la renașterea fotbalistă a Timișoarei. Experimentatul atacant Vlăduț Călin Morar (32 ani) este oficial alb-violet! S-a născut pe 1 august 1993, la Crișeni (SJ). Fost internațional de tineret,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. Astfel, în cazul eșalonării la plată în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV impresionant vine să joace la Liga 3, dorind să pună efectiv piciorul la renașterea fotbalistă a Timișoarei. Experimentatul atacant Vlăduț Călin Morar (32 ani) este oficial alb-violet! S-a născut pe 1 august 1993, la Crișeni (SJ). Fost internațional de tineret,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet
Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le plătească municipalității pe proprietăți în acest an. Interesul, fie pentru plată, fie pentru a verifica doar, a fost atât de ridicat încât Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a oprit pentru scurt timp încasarea impozitelor de la persoanele juridice, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate
În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada Polonă. Acesta are o importanță deosebită, asigură legătura orașului cu parcul industrial din Freidorf, cu strada Polonă, și de aici, mai departe către Utvin, Sânmihaiu Român și restul localităților din această parte a județului. Pentru a nu se bloca circulația,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării
În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Cel puţin ultimele două, care se referă la „şarlatanul” Dominic Fritz şi la „ONG-urile sorosişte”, prin care USR vrea „acapararea „justiţiei”. Două “sondaje” a lansat, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu, în ultima perioadă”, ambele având...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…
De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de ambulator pentru pacienți, toate pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, au fost realizate în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara. Sunt 18 specialități care acoperă serviciile medicale: Cardiologie, Chirurgie generală, Dermatovenerologie, Diabet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025
Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu. Surpriza este legată de numele persoanei, respectiv Culiță Chiș, fost director în Primăria Timișoara, de care administrația Fritz se chinuie să scape de ani de zile, ultima dată prin desfiinţarea Direcția PLMSTF, unde acesta era șef. Consiliul Județean Timiș mulțumește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu se regăsește la acest început de an. După eșecul surprizător de pe terenul CSM București și eliminarea dramatică din optimile Challenge Cup, pentru echipa în alb-albastru-negru a venit o nouă dezamăgire, în fața unui adversar de calibrui, CSO Voluntari. Ilfovencele au câștigat în minimum de seturi la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj, în scădere de formă! Eșec categoric acasă cu Voluntariul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.