E oficial: Poli joaca in alb-violet in Liga I!

Chiar de ziua de naștere a primarului Nicolae Robu, la sediul clubului ACS Poli a venit o scrisoare din partea administratorului judiciar al SC FC Politehnica Timișoara (societatea lui Marian Iancu). Clubul a fost anunțat că, în sezonul 2015-2016 al Ligii I, va putea să joace în tradiționalele culori alb-violet.

stadion eye in the sky

De altfel, la o petrecere restrânsă dată de ziua lui, primarul Nicolae Robu a citit în aplauzele auditoriului această scrisoare. Cu toate că ACS Poli este proprietar pe palmares și culorile alb-violet, asupra lor avea drept de folosință societatea lui Marian Iancu intrată în insolvență. Mult timp, administratorul judiciar a crezut că va putea scoate bani contra lor, cu toate că nu intrau în patrimoniul societății. Acum se pare că și-a dat seama că nu va primi niciun ban, astfel că le-a redat adevăratului proprietar, ACS Poli. Foarte probabil, acest răspuns era așteptat de ceva timp, surse din interiorul clubului dezvăluindu-ne că deja au fost comandate echipamente de joc și treninguri Joma, la fel ca ale echipei italiene Fiorentina.

„Administratorul judiciar al societății comerciale Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest, care are dreptul de utilizare încă un număr mare de ani asupra numelui Politehnica, culorilor alb-violet și alb-negru și palmaresului istoric al Politehnicii Timișoara, urmare a intervențiilor și solicitărilor noastre, a transmis următoarea scrisoare: «Subscrisa SC Politehnica Timișoara SA (…) ca urmare a cererii pe care ne-ați înaintat-o, înregistrată cu numărul 1567 din 20.05.2015, prin care solicitați să vă acordăm dreptul de a folosi aceste însemne în sezonul competițional 2015 – 2016, vă comunicăm că suntem de acord ca ACS Poli Timișoara să utilizeze în sezonul 2015 – 2016, în Liga I a campionatului național, numele Poli Timișoara, precum și culorile alb-violet și alb-negru»”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Pedro a spus: (mai 28th, 2015 at 16:04 )

Uuuuups !

INO a spus: (mai 28th, 2015 at 16:18 )

BEY!JUCAȚI ȘI ÎN VERDE DAR JUCAȚI FOTBAL!ACS POLI ESTE SINGURA ECHIPĂ CARE POATE JUCA ÎN ALB VIOLET DIN ROMÂNIA-ASTA DACĂ ESTE SĂ VĂ LĂUDATI CU CEVA! ORICUM BRAVO ROBU UN PRIMAR CARE IUBEȘTE TIMIȘOARA-POLI TIMIȘOARA ȘI SE VĂD ȘI REZULTATELE!BRAVO! HAI POLI TIMIȘOARA ȘI SUCCES ÎN LIGA1!YESSSSSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

naeraM a spus: (mai 28th, 2015 at 16:39 )

Foarte normal ca adevarata POLI sa joace in violet legal,corect si nu pe furate si prin smecherie ca altii…..E o rusine ca tocmai in Timisoara se folosesc hotiile si inselatoriile !

antirob a spus: (mai 28th, 2015 at 16:57 )

recashu’ cere voie mareanului ca sa joace in violet in timp ce Politehnica isi castiga acest drept la TAS. 🙂

@antirob a spus: (mai 28th, 2015 at 17:19 )

Si?

Cata a spus: (mai 28th, 2015 at 19:45 )

Trebuie umblat un picut la nume si culori? Ma gandesc la echipele noi, doritoare de afiliere la FRF. Numai daca sunt in stare sa castige barajul, evident. O idee ar fi si sa-l piarda si astfel sa nu se faca de ras…

Noni a spus: (mai 28th, 2015 at 20:41 )

Uraaaa! Primar care sa stie atata fotbal nu a mai avut si nu are nimeni! Si se lupta pentru orasul asta care are din pacate destule specimene care seamana cu oamenii! La multi ani domnule primar!

naeraM a spus: (mai 28th, 2015 at 22:54 )

WC ASU in tembelismul lor se viseaza la TAS!?! Nici ca gluma nu-i buna!

tas-cas a spus: (mai 29th, 2015 at 00:18 )

ceau mareane,
parca-i mai fain sa lupti pt drepturile tale,
http://adevarul.ro/locale/timisoara/marian-iancu-ia-bataie-asu-politehnica-tribunalul-lalausanne-1_5357ac070d133766a806152a/index.html

…da’ de fapt sa cersesti pare mai usor – numa’ intinzi mana si primesti.Hai acese recas!!! 🙂

Druckerul din Mehala a spus: (mai 29th, 2015 at 16:59 )

Ce banditi aia f,utui , ne da culorile ptr 1 an , dupa aia ce facem , aruncam la gunoi echipamentul f,utui ?

tas-cas a spus: (mai 29th, 2015 at 21:54 )

jabba nu-i Crucea Rosie, nu va vedea dom’ primar nimic gratis de la marean…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne anunță compania Colterm. Sistemul a funcționat în condiții stabile, cu un nivel al producției de energie termică ușor mai ridicat celui din luna ianuarie 2025. Consumul de cărbune în luna ianuarie 2026 a fost ușor mai redus comparativ cu ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune
CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.