Pe această cale ţin neapărat să atrag atenţia politicienilor ce stau de strajă patriei pentru păstrarea filonului lingvistic al neamului în toate ungherele României, că un fenomen „regretabil” se produce de multă vreme la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara şi în mai multe şcoli primare, gimnaziale şi licee de nişă din ţară. Fără ca deputatul minorităţii germane, timişoreanul Ovidiu Ganţ, să facă presiuni mediatice, politice şi financiare pentru colegiul său (Sibiu, Hermannstadt, cum se zice în „Lenau”), guvernarea pedelisto-udemeristă a tolerat cu „inconştienţă” predarea materiilor Istoria şi Geografia în limba germană, asta cu mult timp înainte ca Guvernul Boc-Bella “Şase-Hat” să se gândească la o nouă lege a educaţiei, care să permită expres acest lucru. De aici ce să înţeleg? 1) Că orice lege ar apărea, Istoria şi Geografia nu se prea învaţă în România, de nu s-a sesizat până acum limba de predare în „Lenau” şi 2) Că UDMR cere ceva ce aproape că există în învăţământul din România, doar că acum Marko Bella vrea şi o victorie politică de arătat la „alegătorile” lor, fie că… fie că Opoziţia face, de fapt, cam acelaşi lucru împotrivindu-se, de-ajunge Curtea Constituţională să se comporte ca o „instituţie penibilă”. Cu neamţu’ nu e scandal. Neamţu’ e şi el la Putere, nu cere de „mâncare” pentru elctoratul ăla îmbătrânit, nu cere nici măcar premier Johannis şi nu devine obraznic să solicite şi ceasul de la încheietură, după ce au luat cu nesaţ degetul şi-apoi toată mâna până la cot. De asta deranjează ce cere UDMR şi nu deranjează ce nu cere neamţul Ovidiu Ganţ, dar are deja.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Inainte sa dati din gura aiurea mai bine va interesati cum arata in realitate cursurile liceului Lenau. Ca etnic german si absolvent al acestui liceu pot spune cu CLARITATE ca istoria si geografia se predau in limba germana insa ISTORIA ROMANILOR si GEOGRAFIA ROMANIEI, precum si LIMBA SI LITERATURA ROMANA (pentru cazul in care unii mai au dubii) se predau in LIMBA ROMANA – si asta deja din perioada comunista. Germanii nu v-au cerut nimic ce ar fi depasit limitele bunului simt (vezi locurile rezervate la studii pentru unguri si tigani) si sunt se pare mai corecti decat romanii. Un lucru care frizeaza absurdul este faptul ca absolventii acestei scoli vorbesc si scriu in limba romana mai bine decat absolventii scolilor romanesti. Oare de ce? Herr Sasu = jurnalist prost pregatit!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- “Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
- Măslina din gâtul alegătorului PSD
- Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”
- Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
- Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”
- Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute
- 75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!
- Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Administratie
Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro
Citeşte tot articolul

Politica
Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”
Citeşte tot articolul

Sport
Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
Citeşte tot articolul

Social
La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Citeşte tot articolul
Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani
Sănatate
21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul
UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară
Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc
Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite
„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Timp liber și cultură
Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”
Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara
Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale
O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT
Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi
Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară
Economic
Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Citeşte tot articolul
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”
Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”
Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro
Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian
Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile
“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute







































Comentarii prin facebook