Consilierii PSD i-au scris lui Robu: Starniti crize de ras si v-ati inconjurat doar de slugi!

După o lungă perioadă de tăcere generală, întreruptă doar, uneori, de vocea lui Alfred Simonis, consilierii locali PSD au decis să-i adreseze public o scrisoare „domnului primar, profesor universitar doctor inginer Nicolae Robu”. Asta, după ce, vineri, edilul le-a transmis social-democraților să lase număratul muncitorilor din Cetate și să-și vadă de eșecurile lor.

simonis

Șantierul din Cetate este ultima temă de dispută între primarul liberal Nicolae Robu și consilierii locali PSD. Declarațiile edilului au stârnit, pe rând, râsete, când a fost vorba de muncitori plecați la fân, dar și iritare, când, susțin social-democrații, Robu a căutat „scuze penibile” pentru Romprest, firma care execută lucrarea. Vineri, primarul le-a transmis PSD-iștilor că poate ar fi cazul să-și facă o analiză internă în partid și să vadă cum merg lucrurile la CJ, unde s-au pierdut toate cele trei proiecte pe fonduri europene, în loc să numere muncitorii din centrul istoric. Tot vineri, un șef de echipă s-a isterizat la vederea unei camere de filmat și a făcut praf microfonul unui reporter. Au fost ultimele picături care au umplut, se pare, paharul cu răbdare al social-democraților din CL Timișoara. În grup, aceștia i-au adresat sâmbătă o scrisoare deschisă primarului Robu.

Aţi repetat, domnule primar, de nenumarate ori, că grupul consilierilor PSD din cadrul CL este «Grupul împotriva Timişoarei». Aţi încercat, fără succes ce-i drept, să ne lipiţi această titulatură în încercarea disperată de a vă ascunde nerealizările şi de a ne pune pe noi într-o lumină negativă. Ne-aţi numit aşa când am spus cu voce tare, exact cum nu vă place dumneavoastră, că nu e normal ca poliţiştii locali să păzească ghivece de flori, iar pe străzile oraşului să domnească neliniştea. Domnule Robu, o echipă de jurnalişti a fost agresată în plin centru al Timişoarei de şeful de şantier care gestionează reabilitarea centrului istoric. Poliţia locală, cea pe care o trataţi ca un general de armată, lipsea cu desăvârşire din zonă. Ne întrebăm acum, cine e împotriva Timișoarei și a timișorenilor?”, scriu social-democrații.

„Ne-aţi mai apostrofat şi când am atras atenţia asupra lucrărilor din acelaşi centru istoric (…) tot dumneavoastră provocaţi crize de râs când motivaţi lipsa muncitorilor de pe şantiere spunând că aceştia sunt plecaţi la cosit de fân sau că au treburi în gospodăriile proprii. Da, din nou ne întrebăm cine nu apără interesele timișorenilor! V-aţi înconjurat, domnule primar, de oameni care vă ţin isonul în tot ceea ce faceţi şi vă aprobă slugarnic în tot ceea ce spuneţi. Nu suportaţi o critică, fie ea şi constructivă, vă produce iritări majore orice solicitare sau propunere venită din partea unor oameni care nu sunt în anturajul dumneavoastră politic. (…) spuneaţi, cu subiect şi predicat, că există riscul ca Timişoara să piardă finanţarea europeană pentru lucrările din centrul istoric dacă acestea nu sunt finalizate la timp. Tot dumneavoastră, domnule primar, aţi mai spus că aceasta nu e o mare problemă şi că important e să fim sănătoşi. Încă o dată, cine nu apără interesele timișorenilor?”, se întreabă PSD-iștii.

În final, ei îl urechează public pe edil pentru limbajul colorat: „Cu ocazia ultimei ieșiri publice pe care aţi avut-o, ne-aţi jignit și atacat din nou, în stilul caracteristic. Terchea-berchea, domnule primar, nu este o expresie care ar trebui să vă facă mândru, nu așa vorbește un cadru universitar și nici un primar al unui oraș de talia Timișoarei”. Epistola este semnată „Grupul consilierilor PSD din cadrul CL Timișoara”, al cărui lider este, de la începutul săptămânii, Alfred Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Culmea CIRCULUI a spus: (iulie 4th, 2015 at 14:08 )

Culmea circului,distractie maxima, s-au gasit cine sa rada!!!! Intr-o tara normala astia ar trebui sa rada doar de ei!De fapt, ajunge ca rade lumea!

Sandy a spus: (iulie 4th, 2015 at 19:25 )

Chestia reală este ca Robu chiar este ridicol cu ifosele lui de „geniu al Carpaților”, care le știe pe toate. Și că da, s-a înconjurat numai de oameni care se fac preș înaintea lui, îi aprobă toate hotărârile, declarându-le geniale. Ori știm cu toții că Robu a deschis în jur de 180 de șantiere în Timișoara și acestea funcționează numai când se arată el pe-acolo. Nu va termina nici măcar o fracțiune din proiectele începute peste tot și lăsate să treneze, să treacă, după principiul „ziua trece, salariul merge, noi cu drag muncim.” Nu se iau niciun fel de măsuri împotriva firmelor cadorisite cu contracte publice, astfel că nimănui nu-i pasă de termenele de predare. Și Robu va trece, nicio grijă, iar șantierele sale vor rămâne să ne învenineze viața și să ne strice orașul. Asta nu înseamnă însă că am vreun dram admirație pentru PSD. Sunt doar niște gangsteri, o frăție a jafului pe scară națională și pe Timișoara nu vor pune laba. Sper să avem la anul viitor o alternativă viabilă pentru Robu, nu din partea PSD-ului, ca să putem scăpa de el și să lase orașul în pace, la adăpost de ideile lui absolut cretine.

radu a spus: (iulie 5th, 2015 at 19:27 )

Îl prefer de o mie de ori mai mult pe Robu, acestor creaturi din PSD.Care,sunt și cretini și penali și oameni de nimic.Toți, fără deosebire!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României

SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când curiozitatea întâlnește știința, a fost parcă motto-ul perfect în această săptămână când mii de elevi au vrut să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în institutul de învățămât cu cea mai lungă istorie din Vestul țării. Așadar, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi au ales UPT pentru Săptămâna Verde. Un prim pas pentru un viitor cu educație de calitate/FOTO
SCM USV Timișoara joacă primul meci acasă din 2026. Echipa viola întâlnește RC Gura Humorului, în etapa a doua din Liga de Rugby. Partida va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Formația din județul Suceava este nou-promovată. Cu această ocazie, alb-violeții vor prezenta publicului cele două trofee cucerite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV începe campionatul! Momente festive înainte de joc, când vor fi prezentate Cupa și Supercupa României
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, unde vor avea loc exerciții antitero și demonstrații de dresaj canin. Cei mici sunt așteptați să traseele interactive și activitățile recreative cu obstacole ușoare, jaloane și bârne. Tot sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 10:00 – 19:00, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.