“Un popor fără speranţă este un popor fără speranţă”, ar spune un clasic, probabil, Marian Vanghelie sau generalul Cătălin Voicu, după luni de zile de arest preventiv. Corect, dar şi să fii plin de speranţă în faţa clasei ăsteia politice nu e chiar în regulă, că te iau toţi de fraier şi iarăşi nu e bine. E sănătos să mai şi gândeşti cu capul, nu numai cu stomacul, când vine cineva să-ţi promită ceva strategie economică, reformă administrativă, igienă morală, dincolo de uleiul, zahărul şi făina din găleţile cadou de culoarea roşu, portocaliu sau galben. Nu pui botul imediat dacă PDL îţi promite că “băieţii deştepţi” vor fi lăsaţi din braţele statului, că parlamentarii PSD nu se vor mai pune de-a curmezişul Justiţiei sau că Crin Antonescu vine în fiecare dimineaţa la serviciu, de la 8 fix. Pentru că aşa ceva nu se poate. E la mintea cocoşului.
Te uiţi cine spune, ce meclă are cine ţi-o spune şi i-o retezi scurt. De ce aş mai crede că PDL nu mă minte când imi vorbeşte de moralitate, dacă tot proiectul lui Băsescu cu condamnarea comunismului a ieşit o fâsâială puturoasă, asezonată cu decoraţii oferite de însuşi şeful statului unor securişti notorii? De ce aş crede că reforma sistemului bugetar este făcută trainic şi temeinic de PDL, cu plafoane de deficite stipulate în Constituţie, dacă acelaşi PDL a votat cândva alături de PSD o majorare cu 50% a salariilor dascălilor, mânată de considerente electorale şi fără niciun realism economic. Sau că Parlamentul va deveni mai suplu şi mai puţin risipitor, cum a vrut şi poporul la referendum, dacă oricum s-a ales praful din acel subiect “praf în ochii” populaţiei?
Vine un nou an plin de alegeri, iar partidele şi-au arătat deja apetitul pentru promisiuni penibile. Liberalii şi pesedişti vor majora pensiile, vor reduce la 5% TVA-ul la alimente, vor acorda acel 50% la sută supliment salarial la profesori, restanţă de pe legea din 2008, vor da cu FMI-ul de pământ (că nu ei trebuie să ne conducă la noi acasă, în România), fiindcă putem, fără doar şi poate, să ne ducem dracului şi pe barba noastră. Oricum, suntem obligaţi să-i luăm în serios pe “salvatorii” de la PNL şi PSD, căci altfel ne dezicem dureros de postura de popor credincios şi credul, ferm convins că ridicarea unei catedrale a mântuirii neamului e reţeta ieşirii României din criză. Ba mai mult, liberalii şi pesediştii nu vor face greşelile şi mârlăniile procedurale săvârşite de actuala putere în Parlament. Dacă Victor Ponta v-ar spune că viitoarea majoritate parlamentară n-ar obliga propriii oameni să nu-şi exprime votul la moţiuni, de frică trădărilor, să vă amintiţi că viceprimarul PDL de Deta, Gerhart Şamanţu, n-a fost dat jos din funcţie la un moment dat pentru că USL a forţat un vot “la vedere”, de ce credeţi? Fireşte, din cauza temerii că cineva va defecta. Pretext numai bun pentru prefectul Băcală să anuleze votul şi zămislirea unei noi majorităţi la Deta.
Dar treaba asta nu-i de acum, cam toate partidele îşi alegeau preşedintele CJ Timiş cu ochii pe proprii aleşi ca pe butelie, fie că beneficiarul se numea Viorel Coifan, Ilie Sârbu, Dan Şipoş sau Constantin Ostaficiuc, atunci de ce Uniunea n-ar mai face aşa când îl va alege pe “Felix” preşedinte al Senatului sau când noile majorităţi anunţate în consiliile locale din Timiş se vor clădi pe aceeaşi ură şi îndârjire cu care s-au tot făcut şi coaliţiile din patru în patru ani? Dar nu-i nimic, până vom aduce vameşi britanici, economişti japonezi, muncitori chinezi, poliţişti americani, ingineri olandezi, pensionari suedezi, politicieni nemţi şi-un Ponta sud-coreean, să ne facă credibil reformele, nu ne rămâne decât să sperăm. Căci “unde speranţă nu e, nimic nu e”, ar concluziona şi Marius Marinescu, zis “Bideu”.
Comentarii prin facebook