Avertisment de la Titu Bojin! Alexa, din nou in vizorul presedintelui CJT

Poli joacă destul de bine, dar rezultatele întârzie să apară. Este motivul pentru care Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, trage un semnal de alarmă, vizat fiind Dan Alexa, în ceea ce priveşte necesitatea obţinerii unui rezultat aducător de punct sau puncte în jocul de sâmbătă cu Astra Giurgiu.

bojin

Poli a dominat toate cele patru jocuri din Liga I. Din păcate pentru Dan Alexa, posesia în fotbal nu este şi aducătoare de puncte. Timișorenii au marcat doar două goluri în cele patru etape şi au câştigat un singur meci, cel cu FC Botoşani, celelalte trei însemnând tot atâtea înfrângeri. Lipsa punctelor l-a determinat pe Titu Bojin să tragă un semnal de alarmă. „Ați văzut că s-a închegat un lot suficient de bun. Echipa joacă frumos, dar va trebui puțină seriozitate, pentru că de la jocul frumos până la puncte în clasament mai e un pas. Pasul acela e al conducerii clubului și sigur că îi atenționez acum să nu piardă și meciul următor cu Astra”, a spus președintele CJ Timiș într-o emisiune de pe postul Digi Timişoara. Dan Alexa are toate motivele să-l ia în serios pe Titu Bojin. După ce Poli a retrogradat în Liga a II-a, șeful CJ şi-a manifestat direct dorinţa înlocuirii lui Alexa de pe banca tehnică a lui Poli. Până la urmă, după mai multe discuţii cu primarul Nicolae Robu, antrenorul a fost păsuit de Titu Bojin şi a continuat pe banca tehnică a lui Poli şi sezonul trecut.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Gabriel a spus: (august 6th, 2015 at 15:40 )

Bojin imi aduce aminte de infractorul Marian Iancu, ala care pune presiune pe echipa mereu inaintea jocurilor importante. Diferenta e ca actualul puscarias se mai pricepea la fotbal, dar Bojin e jalnic. Atacurile astea trebuie sa aiba un substrat. Dar asa e cand te faci frate cu politicul in sport, trebuie sa induri tot prostul si neavenitul.

brusc a spus: (august 6th, 2015 at 15:46 )

atat ai facut bun tot mandatul , ca ai dat bani la Poli . dar la antrenor nu te baga , ca nu le ai

Stefan a spus: (august 6th, 2015 at 15:49 )

La puscarie cu tine!!

marco a spus: (august 6th, 2015 at 15:56 )

Am trait sa o vad si pe asta,tractoristul penal da lectii de fotbal!Tu da lectii la Popa Sapca

Riciu a spus: (august 6th, 2015 at 19:31 )

Mai da si el din gura, ca nu-l mai baga nimeni in seama. Nici pe la psd si nici prin oras! Cred ca o sa il angajeze aia la Digi ca se pricepe la fotbal nea Titu ))))!!! Adevarul ca seamana cu Beckenbauer putin!!..te tzuc

Bili a spus: (august 6th, 2015 at 23:53 )

Cand juca aripa ascunsa in liga 8 Bojin cel mai bucuros era cand dadea echipa gol…!!! Pupa tot ,chiar si pe spectatori.! Zanetti de Remetea:))))

INO a spus: (august 7th, 2015 at 03:07 )

BEY!BĂNĂȚENII PROȘTI ȘI CAP PĂTRAT BOJIN ARE DREPTATE!PUN RĂMĂȘAG PE VIAȚA MEA CĂ ALEXA VA PLECA DE LA POLI ȘI ABIA ATUNCI POLI VA JUCA CEVA FOTBAL!ALEXA NU ESTE PENTRU LIGA1!TOT EI A RETROGRADATO PE POLI ÎN LIGA2 A! CÎT DE IMBECILI POT FI UNI DE PE AICI MĂCAR SĂ MEARGĂ PE STADION E NEVOIE DE BANU LOR CĂCI ÎN REST SÎNTEȚI VARZĂ!NU ESTE DESTUL SĂ JOCI CEVA TREBUIE SĂ JOCI PERFECT PENTRU VICTORIE ALTFEL SE NUMEȘTE CHIN ȘI CHINUIE ȘI PUBLICUL CARE IUBEȘTE ECHIPA POLI HAIDE POLI VICTORIE CU ASTRA SE POATE! YESSSSSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Gigi Ban a spus: (august 7th, 2015 at 08:32 )

Bojin are o problema personala cu Alexa, asta e clar. Probabil negociaza cu Velcea deja.

Noni a spus: (august 7th, 2015 at 08:58 )

Pe Bojin pare sa-l fi sfatuit Freddy Etnobotanicul…

da a spus: (august 7th, 2015 at 09:27 )

infractorul bojin sa taca probabil e velcea pe pozitie si balace ca au trecut la psd dar e bine cal mai trage cineva si pe alexa putin de ureche hai poli hai banat hai timisoara

MEME a spus: (august 7th, 2015 at 09:53 )

Bojin si-a ales prost momentul sa se lege de antrenorul echipei. Nu faci asa ceva inaintea unui joc cu Astra Ploiesti, daca te pricepi putin la fotbal. Dar cum Bojin nu se pricepe deloc la fotbal, are asemena reactii care fac doar rau echipei.

alex a spus: (august 7th, 2015 at 10:13 )

BEY…..INO…..condoleante lui MA-TA

marco a spus: (august 7th, 2015 at 10:40 )

Bojin=Infractor

INO a spus: (august 7th, 2015 at 12:33 )

BEY! ALEX! MAMĂ NU AM! DE DECEDAT NU AM DECEDAT!DAT VOI TOT FRAIERII ȘI DE RÎSUL LIGI 1 RĂMÎNEȚI CU ALEXA! ȘI NU VĂ MAI CHINUIȚI ORICUM VA PLECA!VĂ ESTE CIUDĂ DAR NU AVEȚI CE SĂ ÎMI FACEȚI CUVÎNTUL MEU ESTE VIAȚĂ ȘI ADEVĂR ȘI SA ÎMPLINIT SE VA ÎMPLINI FOREVER!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

marco a spus: (august 7th, 2015 at 12:44 )

INO,tu esti original caz de Jebel

Roxy a spus: (august 7th, 2015 at 16:42 )

Asa se intampla cu astia imbogatiti peste noapte din te miri ce smecherii cu, de obicei, statul, nu pentru ca i-a dus pe ei capul sa produca ceva – se trezesc cu niste bani in cont si au impresia ca au capatat si talent pentru una pentru alta – in cazul de fata, omul crede ca se pricepe la fotbal.

pif a spus: (august 7th, 2015 at 20:36 )

asta-i glumet, dupa ce nu scoate banii si antrenorii si managerii echipei inventeaza atacanti de prin ligiile 3 sau 4 spaniole si liga 2 rominesti, mai vrea sa si cistige si sa nu aiba emotii. pai va avea emotii din plin, ii garantez eu, si asta cu orice antrenor chiar cu Mourinho.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.