Oss, Sensei Dan Olaru! Artele martiale din Romania sunt mult mai sarace

„Oss, Sensei Dan Olaru”, este salutul rostit cu cel mai mare respect în Timişoara de practicanţii artelor marţiale în ultimele decenii. Şi va mai fi rostit mult timp de acum încolo, dar numai în gândul practicanţilor de arte marţiale care au desluşit secretele taekwondo-ului alături de Dan Olaru, trecut la cele veşnice sâmbătă seară.

dan olaru

În viaţa de zi cu zi a fost un rebel incurabil, dar când intra în sala de arte marţiale devenea alt om. Maniera politicoasă, disciplina, respectul, rigurozitatea şi controlul se regăseau într-un singur om: Sensei Dan Olaru. Pentru a ajunge la nivelul pentru care îl invidiau mulţi, timişoreanul născut în 1963 a urmat un drum început încă din anii 1970, perioadă în care artele marţiale nu au fost privite cu ochi buni de sistemul comunist. Pentru Dan Olaru nu a fost un impediment, acesta începând aventura în artele marţiale prin a practica judo în 1971. A renunţat destul de repede şi a încercat Ju-Jitsu, care i se potrivea mai bine. La nici 12 ani, pentru că Timişoara ducea lipsă de maeştri adevăraţi în Ju-Jitsu, Olaru a încercat Karate Shotokan. Tânărul practicant de arte marţiale avea să profite de faptul că Timişoara era oraş studenţesc, începând să practice taekwondo împreună cu studenţii străini. În 1985, perioadă în care în România cele mai rostite cuvinte erau „frig”, „foame” şi „întuneric”, Dan Olaru a sfidat sistemul totalitar şi a deschis o şcoală de arte marţiale! A fost, încă de atunci, propriul său stăpân, un lux pe care nu mulţi români şi-l permiteau în acea perioadă. Au urmat evenimentele din Decembrie 1989, când Dan Olaru, alături de mai mulţi elevi ai săi, a fost activ şi a participat la Revoluţia care avea să înlăture sistemul comunist din România.

Începând cu 1990, timişoreanul a făcut ceea ce a ştiut mai bine: a practicat artele marţiale şi a crescut sportivi valoroşi. Cei apropiaţi de Dan Olaru spun că acesta nu a crescut doar sportivi valoroşi, ci şi oameni, caractere adevărate, care s-au remarcat în toate sectoarele sociale. Dan Olaru a iubit deopotrivă artele marţiale, indiferent că era vorba despre taekwondo, shotokan sau ju-jitsu. „Orice artă marțială clasică conține toate elementele de care avem nevoie în viață. Din păcate, atât la noi, cât și în întreaga lume, numeroși instructori se ocupă în principal de performanța sportivă, neglijând, din lipsă de timp sau interes, celelalte aspecte ale artei marțiale pe care o predau. Așa că cereți instructorului vostru să vă predea și aceste aspecte dacă sunteți interesați și nu încercați pur și simplu să schimbați arta marțială practicată”, sunt vorbele lui Sensei Dan Olaru despre arte marțiale. Elevii şi toţi prietenii pe care i-a avut sunt aşteptaţi marţi, de la ora 14, la Cimitirul Cosminului, pentru a-l conduce pe Sensei Dan Olaru pe ultimul drum.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Cristi a spus: (septembrie 28th, 2015 at 14:09 )

Os Sensei Dan Olaru!

eu a spus: (septembrie 28th, 2015 at 15:04 )

Care este cauza decesului? Nu am gasit nicaieri.

@eu a spus: (septembrie 28th, 2015 at 15:08 )

O boala necrutatoare

INO a spus: (septembrie 28th, 2015 at 15:56 )

BEY!DAN! UN OM DEOSEBIT!AM JUCAT DE MULTE ORI TENIS CU PICIORUL LA LOGA!ÎȚI LUA MINGEA DE PE CAP CU PICIORUL!ÎN ADEVĂR UN OM DEOSEBIT!AVEA ȘI O PRIETENĂ DRĂGUȚĂ ȘI CUNOȘTINȚE ÎN ARTE MARȚIALE DEOSEBITE!ÎI PLĂCEA BRUCE LEE!ȘI A ANTRENAT MULȚI LUPTĂTORI DE VALOARE!DAR ERA CUNOSCUT ȘI DE MILIȚIE ȘI DE SECURITATE!LA FEL CA ȘI CRISTI OPRESCU PUTEA FI ORICÎND LUPTĂTOR ÎN FORȚELE SPECIALE ȘI CHIAR SĂI PREGĂTEASCĂ!SE JUCA CU 2 LUNGEAGURI DEODATĂ!ȘI AVEA O RAPIDITATE APARTE! DEȘI NU ERA ÎNALT RAPIDITATEA ȘI TEHNICA DIVERSIFICATĂ ÎN ARTE MARȚIALE NU ÎL LĂSAU SAU PIARDĂ DE MULTE ORI!
DANE ÎMI PARE SINCER RĂU DAR SÎNT SIGUR CĂ AI UN LOC REZERVAT ÎN ETERNITATE PENTRU O VIAȚĂ FĂRĂ MOARTE TE RESPECT SENSEI ȘI TOATĂ ADMIRAȚIA PENTRU TOT CE AI FĂCUT CEI PE CARE I -AI PREGĂTIT NU TE VOR UITA NICIODATĂ!ȘI APROPO PENTRU BÎRFITORY MAI FUMA ȘI EL CÎTE O ȚIGARĂ ȘI GUSTA DIN PLĂCERILE VIEȚI ESTE ASTA VREO PROBLEMĂ!??

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Ciprian a spus: (septembrie 28th, 2015 at 21:58 )

Direct la Cimitirul Cosminului? Pe la biserică nu trece? Nu era ortodox? Iertare

Mihai a spus: (septembrie 30th, 2015 at 02:52 )

Dumnezeu sa te odihneasca in pace maestre Olaru, vei ramane o legenda a Timisoarei, un nume pe care il auzeam de mic copil alaturi de Vic (profesorul) si maestru Farcas… sa-ti fie tarâna usoara maestre… OSS Dan Olaru !!! 🙁

Tim a spus: (octombrie 20th, 2021 at 23:50 )

Dan a fost Catolic. L-am cunoscut in ultimul meu an de liceu, 3 ani inaite de Revolutie. Imi amintesc si acum, sala era pazita impotriva Securitatii. Dupa ce am intrat am facut cunostinta, apoi Dan a continuat lectia lui, in ziua acea prezenta Mawashi. O tehnica impecabila, viteza, echilibru perfect, forta, nu iti venea sa crezi ca loveste atat de tare, neasteptat, si aparent fara efort. Sunt mai mult de 30 de ani de atunci, inca nu am vazut un Mawashi cum il avea Dan. Oss Dane!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.