Un concert cu un artist cu totul special, Nicu Alifantis, și o faptă bună – amândouă joi, 5 noiembrie, la Filarmonica Banatul, la aniversare a zece ani a Rotary Club Buziaş. Banii adunați din vânzarea invitațiilor vor fi destinați integral unui proiect caritabil.
Timișorenii sunt așteptați la o acțiune caritabilă programată joi, 5 noiembrie, de la ora 19, la Filarmonica Banatul. Este vorba despre un concert special cu Nicu Alifantis, care va urca pe scenă alături de trupa Zan și invitatul special Mihai Neniță. Evenimentul este organizat de Rotary Club Buziaș, care sărbătorește, în acest mod, zece ani de la înființare. „Suntem este la al patrulea eveniment de amploare, după ce în anii trecuţi am organizat două spectacole caritabile de teatru împreună cu Maia Morgenstern, în urma cărora am reuşit, în parteneriat cu inimosul public timişorean, să donăm peste 14.000 lei Fundaţiei «Cristian Şerban» şi Casei de Copii «Hansel and Gretel. În 2014, o sumă similară a fost strânsă urma unui concert în compania marelui artist Nicu Alifantis“, spune Ioan Hudrea, președintele în exercițiu al Rotary Club Buziaş Invitaţiile la concert costă 50 lei şi pot fi cumpărate de la Filarmonica Banatul.
Comentarii prin facebook