Încă o stea va apărea, joi seară, pe Aleea Muzicienilor din fața Filarmonicii Banatul. Este cea de-a opta, iar proiectul Pro Philharmonia începe să devină din ce în ce mai consistent. Ea va purta numele compozitorului, dirijorului și pedagogului român Gheorghe Dima.
Joi, 5 noiembrie, de la ora 18, timișorenii sunt invitați la inaugurarea stelei dedicate lui Gheorghe Dima, situate pe Aleea Muzicienilor, din fața Filarmonicii Banatul. Aleea Muzicienilor este cel mai vechi proiect al Pro Philharmonia, aici fiind montate șase stele în onoarea muzicienilor George Enescu, Bela Bartok, Franz Liszt, Johann Strauss, Johannes Brahms, Joseph Joachi și, de astă-vară, Sabin Drăgoi. Atât aceasta, cât și care poartă numele lui Gheorghe Dima sunt donate de președintele Pro Philharmonia, Maria Grapini. Gheorghe Dima (1847-1925), recunoscut în lumea muzicală naţională şi europeană, a înfiinţat conservatorul de la Cluj, instituţie care îi poartă numele. El a lăsat moștenire o creaţie originală, unitară şi reprezentativă, cu peste 225 de titluri. În ianuarie 1902, Dima a susținut, la Timișoara, un concert extraordinar alături de soția sa, soprana Maria Dima. După încheierea festivităţii, pe scena filarmonicii este programat un concert extraordinar susţinut de Nicu Alifantis, alături de trupa Zan și invitatul special Mihai Neniță. Evenimentul este organizat de Rotary Club Buziaş, cu ocazia aniversării a zece ani de la înființare.
Comentarii prin facebook