Soferul care a ucis-o pe Dora Tarziu, doar doi ani de inchisoare! Familia face apel

Moartea Dorei Târziu, o adolescentă din Cenad, lovită cu mașina de un rom care a fugit apoi de la locul accidentului, a stârnit un val uriaș de indignare în primăvara acestui an. Șoferul criminal a primit acum doi ani de închisoare, dar familia Dorei nu se mulțumește cu atât.

dora tarziu

În luna aprilie a acestui an, Dora Târziu, o adolescentă de 16 ani, și una dintre prietenele ei mergeau spre casă, pe marginea drumului, în Cenad. A intrat în plin în ele un BMW condus cu mare viteză de un rom de 22 de ani, care abia își recuperase permisul de conducere. Sofian Precup a fugit imediat după ce a văzut că una dintre fete a fost proiectată pe câmp, iar cealaltă a intrat în stare de șoc și a început să țipe. Ambulanța a adus-o de urgență pe Dora, în stare critică, la Spitalul Județean Timișoara, în Secția ATI. Fata s-a luptat pentru viață câteva zile, dar, în cele din urmă, s-a stins, din cauza rănilor prea grave. Părinții ei au fost de acord, într-un gest de mare noblețe, să-i doneze organele, pentru a salva alte vieți.

sofian precup

Șoferul Sofian Precup a fost lăsat acasă de judecătorii de la Sânnicolau Mare, care nu l-au considerat un pericol pentru societate, fiind plasat, la vremea aceea, în arest la domiciliu. Între timp, la finele lunii noiembrie, el și-a primit sentința: doi ani de închisoare cu executare. Familia Dorei Târziu va ataca însă cu apel decizia, pentru a obtine o majorare a pedepsei, și va cere judecătorilor să constate culpa exclusivă a lui Precup. „Avem o primă sentință în acest dosar, șoferul fiind condamnat la doi ani de închisoare cu executare, și sperăm să primim motivarea cât mai curând. Am hotărât să facem apel și vom pleda pentru o majorare a pedepsei, având în vedere că șoferul conducea cu o viteza mult superioară celei admise, iar după ce a lovit-o pe tânără a fugit de la locul accidentului, lăsând-o să agonizeze”, spune avocatul Ionuț Jercan, partener al firmei JGV și Asociații, care reprezintă familia victimei în procesul penal. Potrivit aceleiași surse, după încheirea procesului penal, familia Târziu va intenta și o acțiune civilă și va cere de la autorul accidentului și de la firma de asigurări la care mașina acestuia avea polița RCA daune morale și despăgubiri pentru cheltuielile de înmormântare.

Citește și: Prietenii Dorei Tarziu cer „puscarie pe viata pentru Sofian Precup”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!

După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tradiții și obiceiuri de Paști

Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghizela se va face un nou pod pe DJ 609A
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.