A crescut numarul de incidente in scoli! Furturile si bataile raman in top

Reprezentanții IPJ Timiș au transmis, vineri, la Colegiul Prefectural, date despre siguranța elevilor în școli, înregistrate în primul semestru din anul școlar 2015/2016. Numărul infracțiunilor a crescut față de anul precedent, iar în cele mai multe cazuri este vorba despre furturi și loviri între elevi. Există și o acuzație de viol.

violenta scoli

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Ion Mirescu, a prezentat, vineri, raportul privind siguranța elevilor în unitățile de învățământ, în primul semestru al acestui an școlar. Numărul infracțiunilor este în creștere. „În această perioadă s-au înregistrat 32 de fapte, cu zece mai mult decât în anul școlar 2014/2015. Luna noiembrie a fost cu cele mai multe fapte, au fost zece, iar în decembrie au fost șapte. Din punct de vedere al autorilor și victimelor, în unitățile de învățământ din totalul celor care au comis fapte 22 sunt elevi, trei sunt cadre didactice și unul din alte categorii. Victimele sunt 31 de elevi și o victimă face parte din altă categorie (…)Toate faptele penale au fost săvârșite în incinta unităților școlare. Furturile sunt cele care predomină, lovirile simple și altercațiile”, a declarat șeful IPJ Timiș. În ceea ce privește violul, acesta a precizat că se cercetează cazul, fără a da însă detalii.

„În evidența noastră și a structurilor de ordine publică din județul Timiș sunt înregistrate 598 de unități de învățământ preuniversitar, din care sunt 224 de școli primare, 53 de licee sau colegii și 321 de grădinițe. Dintre acesta sunt asigurate cu pază 137 de unități, cele mai multe sunt cu pază proprie. Din totalul celor 598, 312 sunt dotate cu sisteme de supraveghere. Foarte bine este faptul că din numărul total de licee sunt asigurate 49, deci mai sunt patru la care așteptăm, și este normal, să fie dotate cu sisteme de supraveghere video”, a mai precizat Mirescu. Serviciile de ordine publică au fost cu ochii și pe elevii chiulangii. Astfel, în primul semestru din anul școlar 2015/2016 au fost demarate cinci acțiuni pe linia absenteismului, fiind găsiți 216 elevi care nu erau la cursuri. De asemenea, inspectorul general școlar adjunct Aurelian Sima a precizat că dorește ca reprezentanții serviciilor de ordine publică să fie prezenți la întâlnirile cu directorii de instituții de învățământ pentru a putea discuta direct cu aceștia despre problemele întâmpinate. Prefectul Mircea Băcală a solicitat ca reprezentanții IPJ Timiș să fie anunțați când vor avea loc întâlnire din luna martie dintre Inspectoratul Școlar Județean Timiș și directori.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.