Sfaturile lui Jean Cojocari pentru functionarii publici: Daca semnati, sa nu va mirati!

Secretarul Ioan Cojocari nu se dezminte și le împărtășește, cu fiecare ocazie, consilierilor locali câte o bucată din vasta sa experiență în administrație. A făcut-o și joi, la plenul extraordinar al CL, când le-a prezentat acestora… o jumătate de decalog al funcționarului public, după experiența legată de Curtea de Conturi.

cojocari biblie1

O decizie a Camerei de Conturi Timiş a stabilit că finanţarea de către Consiliul Local Timişoara a echipelor de fotbal, rugby, baschet și handbal, ceea ce a făcut ca sportul timişean să fie pe marginea prăpastiei. Primăria a contestat raportul și, după mai multe luni, Curtea de Conturi a răspuns. Conform acesteia, finanțarea pentru ATCCE poate continua, dar la capitolul sport lucrurile stau foarte prost. Cei de la Curtea de Conturi consideră că finanțarea în forma practicată până acum de PMT este „ilegală; deci ea va rămâne stopată până la pronunțarea definitivă a instanțelor de judecată”. După toată această „aventură”, secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, a ajuns la o concluzie. Aceea că funcționarul public ar trebui să se ghideze în activitatea după niște… „porunci” mai aparte. „Știți care sunt cele cinci porunci ale funcționarului public, după toată treaba cu Curtea de Conturi? Vi le spun eu: 1 – să nu gândești, 2 – dacă gândești, să nu vorbești, 3 – dacă vorbești, să nu scrii, 4 – dacă scrii, să nu semnezi și 5 – dacă semnezi, să nu te miri”, a spus „nea Jean”, în râsetele consilierilor locali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

roaman a spus: (martie 4th, 2016 at 11:00 )

Nea Jean din pacate nu glumeste cand spune cele 5 ,,porunci”.Functionarii publici aripa PSD se ghideaza intocmai dupa aceste 5 porunci.Din pacate nu este de ras, este de plans uitati-va unde am ajuns.Vai si-amar.

birlic a spus: (martie 4th, 2016 at 11:01 )

eu nu ma mir,pt. ca stiu ca” ei” sunt printre putinele organe de control care urmaresc strict Temetica data de Inaltimea sa Curte de la centru care judeca pt. fiecre asurzitor in parte ,ei saracii nu au nici-o vina.,decat aceea de a o pune in practica

wuie a spus: (martie 6th, 2016 at 14:15 )

Gura pacatosului, adevar graieste.Nu vine DNA putin mai repede si pe la deconcentratele din Timis coordonate de sefi PSD-isti?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.