Locuintele ANL fara autorizatie vor putea fi cumparate de chiriasi in cateva saptamani! Asta spune Robu

Chiriașii ANL din blocurile construite fără autorizație își vor putea cumpăra apartamentele. Se va întâmpla peste câteva săptămâni, susține primarul Nicolae Robu, după finalizarea evaluării pentru care există, în sfârșit, contract cu o firmă specializată. Chiriașii sunt disperați, pentru că plătesc sume uriașe.

anl

Ultimele 80 de apartamente în regim de închiriere, construite, la Timișoara, prin ANL, au fost date în folosință în 2009. Blocurile B8-B12 au fost ridicate însă fără autorizație de construcție, în „oglindă” cu blocurile B1-B7, și nu au putut fi intabulate. În consecință, chiriașii au primit locuințe care nu erau racordate la utilități. Abia după câțiva ani, primăria a început demersurile pentru obținerea autorizațiilor de construire, iar cele pentru intabulare s-au făcut abia la finele anului 2015. Între timp, locatarii acestor blocuri susțin că au ajuns la capătul puterilor. Pentru că actele nu erau în regulă, ei nu și-au putut cumpăra apartamentele, astfel că, la expirarea celor cinci ani în care au plătit chirii modice, sumele au explodat practic. Conform reprezentanților chiriașilor, în prezent, o familie cu doi copii, cu două salarii de circa 1.500 de lei, plătește, în fiecare lună, peste treime din venituri pe chirie și întreținere. „La acestea se adaugă și alte cheltuieli cu utilități (gaz/curent/televizor/telefon) de minimum 400 lei/familie, astfel încât costurile cu întreținere și utilități ajung la 1.500 de lei/familie/lunar, sume care depășesc de cele mai multe ori un salariu”, spun oamenii.

Chiriașii au trimis petitie primarului Nicolae Robu, consilierilor locali și parlamentarilor de Timiș, cerând rezolvarea situației. Ei susțin că „miza acestui blocaj o reprezintă cei aproximativ 10.000 de euro încasați lunar din aceste chirii, adică 120.000 de euro an pentru cinci blocuri construite de statul român și pentru care Primăria Timișoara nu a investit nici măcar un leu. În loc să își îndeplinească misiunea socială pentru care au fost construite, blocurile ANL au devenit, din păcate, o vacă bună de muls, pe spatele unor familii de tineri, cu mulți copii, căror abia dacă le mai ajung banii până la sfârșitul lunii”, spun oamenii în scrisoare.

anl

Primarul Nicolae Robu afirmă însă că situația este pe cale de a fi rezolvată. „Au rămas câteva blocuri la care nu s-a putut trece la vânzare, din cauză că se impuneau niște operațiuni de evaluare și primăria nu a avut contract cu nicio firmă de evaluare. Abia acum s-a încheiat licitația și în perioada următoare vor putea fi vândute și acele locuințe. Am dat dispoziție să se parcurgă cât mai repede etapele acestea pregătitoare, pentru că este păcat de tinerii care au acele locuințe să plătească chirii majorate”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Întrebat cam când crede că ar putea fi deblocată situația, Robu a avansat un termen foarte optimist. „Eu cred că în câteva săptămâni vor putea fi cumpărate”, a afirmat primarul. Până acum, prin Primăria Timişoara au fost vândute 106 apartamente ANL. Valoarea este stabilită anual de guvern şi aprobată prin HCL, iar banii din valoarea totală a apartamentelor vândute nu intră în conturile primăriilor. Conform reprezentanților PMT, se așteaptă oricum de la guvern valoarea de referinţă pentru stabilirea preţului de vânzare a apartamentelor, Fără aceasta, locuințele nu pot fi vândute. Prețurile de anul trecut pot fi consultate aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

koks a spus: (martie 8th, 2016 at 18:41 )

Vrajeala de campanie. In Primarie, pe partea de locuinte, totul este inghetat datorita anchetei DNA-ului. Se caca pe ei aia din primarie ca au fost prinsi cu euroii luati din spagi in sac si nu mai fac nimic. Iar asta e de ceva vreme. Asa ca…doar campanie electorala ieftina.

adina a spus: (martie 8th, 2016 at 21:59 )

Numai pilosii au primit locuinte ANL.
Sunt curios cum vor scadea cheltuielile cand vor cumpara? Rata la banca + intretinerea va fi mai mica? Sau miza e ca inca pot cumpara la aprox 370 euro/mp comparativ cu peste 1000 euro pe piata libera? Sa vedeti cate locuinte vor fi inchiriate la terti dupa ce vor fi cumoarate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top