Societatea Timisoara ii cere presedintelui Iohannis sa-i retraga decoratia fostului puscarias Adrian Nastase

Potrivit legii, pușcăriașii sau foștii turnători la Securitate nu au dreptul să primească decorații ale statului român. Or, dacă le-au primit, ar trebui să le fie retrase. Societatea Timișoara a decoperit șase astfel de cazuri, printre care și Adrain Năstase, cerându-i președintelui să le retragă ordinele.

nastase

După ce i-au solicitat președintelui Klaus Iohannis să revină asupra gestului de a-i retrage Ordinul „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, Societatea Timișoara revine cu o chestiune pe aceeași temă. De această dată însă, printr-o scrisoare trimisă președintelui, liderii societății îi solicită să retragă ordinele naționale unor persoane care au fost condamnate sau au făcut poliție politică, care nu respectă Personaje care nu se încadrează de altfel articolului 51 din Legea 29/2000 privind sistemul național de decorații. „Vă solicităm să binevoiţi a da publicităţii în ce măsură prevederile acestui act normativ sunt respectate şi în ce măsură ordinele naţionale au fost retrase celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se află în situaţii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul că au desfăşurat activităţi de poliţie politică. De asemenea, vă solicităm să binevoiţi a dispune cele necesare retragerii ordinului în cazul în care aceasta nu s-a realizat, celor care, potrivit legii, nu mai sunt compatibili cu deţinerea decoraţie”, se arată în scrisoare semnată de președintele Societății, Florian Mihalcea.

Într-o anexă a fost atașată o listă cu șase personaje, cărora, potrivit lui Mihalcea, ar trebui să li se retragă decorațiile primite. Primul pe listă este fostul premier Adrian Năstase, posesor al Ordinului „Steaua României”, în grad de Mare Cruce. Năstase are două condamnări la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, una de patru ani și alta de doi ani. Pe listă mai apar: Irina Paula Jianu (trei condamnări la închisoare); fostul ministru PSD Miron Mitrea (aflat după gratii pentru doi ani); medicul Șerban Brădișteanu (un an închisoare cu suspendare); Emilian Cutean (cinci ani de închisoare cu executare). Al șaselea personaj de pe listă este Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției din Guvernul Năstase. Aceasta a fost descoperită drept turnătoare la fosta Securitate prin decizii definitive ale CNSAS.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mugurel a spus: (martie 10th, 2016 at 15:01 )

La cate dosare i-o trecut prin mina is rupe lu bombo de decoratiile voastre … dupa degringolada din CDR a stabilizat cat de cat lucrurile, el poate fi judecat – asa in istoria ec. a RO pentru oportunitatea vinzarii petrom si Bechtel (DAR in ambele cazuri responsabilitatea e impartita cu cei de resort – asa functioneaza intr-o democratie lucrurile – pe tarlaua sa NU misca nimeni – iar PM este un integrator decorative si DA tre sa fie si frumusel sa-ti fie hasna cu el in poze linga OBama 🙂 – call alarma!

anteconbega a spus: (martie 11th, 2016 at 06:32 )

Adică, dna Stănoiu are acelaşi rang ca şi Mona Muscă, premianta Societăţii Timişoara: tot informatoare a fostei Securităţi. Ce mi-e Rodi, ce mi-e Mona….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.