Nu scăpăm de probleme, cel puțin până luni seară. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a emis mai multe avertizări pentru râurile din vestul României. Este vorba despre coduri galbene și portocalii de inundații.
Conform hidrologilor, din cauza precipitațiilor abundente din ultima perioadă se înregistrează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. În aceste condiții, a fost emis un cod galben valabil până luni, 20 iunie, la ora 18, pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş- bazine superioare şi mijlocii şi afluenţi (Maramureş), Tur (Maramureş şi Satu Mare), Crasna (Sălaj şi Satu Mare), Barcău (Sălaj şi Bihor), Crişul Negru (Bihor), bazinele superioare şi afluenţii râurilor Crişul Repede (Cluj şi Bihor), Crişul Alb (Hunedoara şi Arad), Someşul Mare (Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (Cluj), Mureş (Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Bistriţa Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche și Bega (Timiş), Timiş (Caraș-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (Caraş Severin). De asemenea, tot până luni, 20 iunie, dar doar până la ora 12, este în vigoare un cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Crişului Negru (Bihor), Timiş superior şi afluenţii săi din judeţul Caraş-Severin, bazinele superioare ale Bârzavei, Caraşului şi Nerei şi afluenţii lor (judeţul Caraş-Severin), afluenţii mici ai Mureşului din judeţele Hunedoara şi Arad.
Comentarii prin facebook